Marc, sau oprirea din zbor, este cunoscut astazi ca procedeul prin care fundasul, de obicei, prinde un balon sutat de adversar in propriul 22, si care asociat cu strigatul marc, impiedica adversarul sa-l atace. Dupa executia unui marc se dicteaza lovitura libera indirecta.
Dar in istoria rugbyului nu a fost asa intotdeauna. La inceputurile sportului cu balonul oval, marc-ul putea fi executat in oricare parte a terenului de joc. Cel care receptiona balonul trimis de adversar trebuia sa se afle intr-o pozitie statica, fara intentia de a ataca balonul.
Receptia balonului, fara ca acesta sa atinga pamantul, asociat cu strigatul marc, dadea posibilitatea jucatorului sa execute o lovitura de picior prin care putea aduce puncte pe tabela de marcaj. Trimiterea balonului printre buturi prin acest procedeu a valorat patru puncte intre 1891 si 1905 si trei puncte intre 1906 si 1977.
In 1977 o data cu modificarea regulamentului de joc, executia marc-ului a fost limitata, oprirea din zbor fiind permisa doar in propriul 22, existand atunci si conditia ca cel care receptioneaza balonul sa aiba ambele picioare pe pamant.
O data cu aceasta au aparut si noile reguli in privinta loviturilor libere, ceea ce a dus practic la disparitia punctelor aduse prin marc. Aceste reguli au intrat in vigoare din luna septembrie a anului 1977 in emisfera de nord si in luna ianuarie 1978 in emisfera de sud.
Ultimele puncte reusite din marc intr-o partida internationala se leaga de numele romanului Valeriu Irimescu.
Reusita Stejarului a fost consemnata intr-o partida disputata la Beziers pe 11 Decembrie 1971, Franta-Romania (scor 31-12) in cadrul Cupei FIRA.
Oficial, intr-o partida de prim esalon, neozeelnadezul Kit Fawcett a adus ultimele trei puncte din marc pentru Waikato intr-o partida contra celor de la Wairarapa, pe 10 Septembrie 1977.