In acest week-end, in Franta, au avut loc meciurile etapei cu numarul XXII, in Top 14.
Bayonne a inceput tare, obtinand o victorie impotriva liderului Toulon, cu scorul de 33-28. Fiecare tabara a semnat cate trei eseuri. Seppeding, O Connor si Gerber, respectiv Orioli, van Niekerk si Tilous-Borde. Oaspetii au marcat spre final incercarea care le-a asigurat bonusul defensiv.
Racing Metro 92 Paris a trecut greu acasa de Perpignan, cu 23-19. Hernandez, in prima repriza, a marcat un eseu pentru gazde, dupa care Sid, in partea secunda a facut acelasi lucru pentru formatia catalana. Jocul a fost decis de duelul la tentativele de tinta, unde Wisniewski i-a fost superior lui Hook.
Montpellier s-a impus pe terenul lui Grenoble cu 16-9, dupa eseul marcat de internationalul Trinh-Duc. La pauza, tabela a fost favorabila oaspetilor, care au condus cu scorul de 7-6.
Castres a trecut de codasa Agen cu 20-9, Cabannes si Forestier fiind semnatarii celor doua incercari ale amfitrionilor. Pilierul roman Mihaita Lazar a fost introdus pe teren, la formatia invingatoare, in minutul 54 de joc.
Bordeaux nu a avut mila de lanterna rosie Mont de Marsan, pe care a invins-o cu scorul de 40-7. Gazdele au acumulat si bonus ofensiv, reusind sase eseuri, prin Reihana, Talebula, Le Bpourhis, Avei, Malei si Sanchez. Eseul de onoare a fost semnat de Janaudy. Pilierul roman Silviu Florea a fost titular la gazde, primind si un cartonas galben in acest meci.
Biarritz a alimentat mandria bascilor, repurtand un nou succes, dupa cel al lui Bayonne. Biarritz s-a impus cu 32-28 in fata celor de la Clermont, intr-un meci disputat pe teren propriu. Raportul eseurilor a fost insa favorabil oaspetilor, 3-2. Au ajuns cu balonul in terenul advers de tinta Heguy si Baby, respectiv Skrela, James si Zirakashvili. Transformerul gazdelor, Yachvili a fost in mare forma, aducand un total de 22 de puncte echipei sale.
Toulouse si-a demonstrat forta de joc, marcand sase eseuri in victoria cu 43-16, in fata celor de la Stade Francais. Huget, de doua ori, Clerc, Jauzion, Bregvadze si Medard au fost marcatorii, in timp ce oaspetii au punctat prin Fainifo.
Clasamentul competitiei, cu patru runde inainte de incheierea sezonului regulat, arata astfel: