Romania va debuta astazi in sezonul 2019 al Rugby Europe Champioship, impotriva Georgiei de la ora 14:00, pe Cluj Arena (in direct pe Telekom Sport 1). Aceasta partida are o insemnatate aparte pentru Andrei Ursache, acesta anuntandu-si retragerea de la echipa nationala dupa aceasta intalnire. Cu 34 de selectii in tricoul Stejarilor, dupa ce a debutat in 2012 cu Portugalia, marcand un eseu din pasa lui Marius Tincu, Andrei a fost alaturi de fratele mai mic, Valentin, prima pereche de frati din rugbyul romanesc care a jucat la Cupa Mondiala. Acesta a vorbit despre ce a insemnat pentru el prezenta in nationala, bucuriile pe care le-a trait si cum rugbyul i-a schimbat viata.
Andrei, ultimul meci la echipa nationala…
Este un capat de drum, am un mare regret ca voi parasi o gasca de baieti buni, tineri. Sunt constient ca nu o sa ma mai intalnesc cu aceste momente, care au fost si bune, si rele. Am emotii, am emotii foarte mari, nu-mi pot gasi cuvintele. Inima mea va ramane tot timpul alaturi de baieti, ii voi incuraja si sustine indiferent de situatie.
Ce inseamna sa joci pentru Romania?
De fiecare data este o mare onoare, o mare satisfactie si doar gandul ca un om simplu ca mine ajunge la echipa nationala si i se canta imnul, o tara intreaga il vede, ma face sa raman fara cuvinte. Sunt niste trairi atat de intense incat nu pot fi exprimate, cel putin, eu, unul, nu pot face asta. Am crescut auzind imnul la televizor, niciodata nu m-am gandit ca va canta pentru mine, pentru echipa din care voi face parte. Mi-e greu sa zic exact ce simt, este ca o energie care imi da o putere in plus ca sa fac un meci bun, sa ajut echipa. Cum la Noua Zeelanda e haka cea care motiveaza si da acea stare de intrare in meci, la noi e imnul. Cand auzi „Desteapta-te Romane!”, chiar aceste doua cuvinte, simti ca e momentul sa te trezesti, sa fii acolo pe teren, sa dai totul pentru echipa, pentru tara.
De ce ai luat decizia de a te retrage acum?
Decizia aceasta a venit mai demult, m-am gandit la ea, eram hotarat sa ma las dupa Cupa Mondiala, dar cum nu mai participam, plus ca au aparut intre timp niste probleme medicale, am hotarat ca e timpul sa pun punct. Imi doresc sa stau mai mult timp cu familia mea, copiii cresc, ii este destul de greu sotiei sa se descurce, si de aceea doresc sa raman mai mult timp cu ei, sa ma axez doar pe activitatea de la club, sa ma recuperez mai mult. La sfarsitul sezonului trebuie sa ma operez la genunchiul drept, se blocheaza in joc, il mai deblochez, mai joc. Am problemele acestea cu genunchiul de la inceputul sezonului, insa m-au rugat de la club sa aman operatia ca sa putem termina sezonul, sa fim toti valizi.
Ai vorbit cu Vali cand ai decis asta?
Da, normal. Mi-a zis sa fac ceea ce e mai bine, sa ma gandesc la viitorul meu, la sanatatea mea, am doi copii pe care trebuie sa ii cresc.
Care este cea mai frumoasa amintire pe care o ai cu Romania?
Cupa Mondiala din 2015, mai ales ca am jucat-o si cu fratele meu si cea mai mare dezamagire Cupa Mondiala din 2019, la care nu am ajuns. A fost o cariera frumoasa pe care am avut-o cu Romania, a fost un parcurs cu bune si rele, cu zambete si lacrimi. Niciodata nu voi uita primul meu meci la nationala, cel cu Portugalia (15-6 pentru Romania), in 2012, era foarte frig afara, zapada de jumatate de metru. Primul meu meci si primul eseu, marcat din pasa lui Marius Tincu, care juca taloneur atunci. Pentru mine faptul ca imi voi incheia drumul cu echipa nationala, avandu-l pe Marius antrenor, nu cred ca este o coincidenta, cred ca asa a trebuit sa se aseze lucrurile.
Ce ai descoperit nou in momentul in care ai facut pasul la nationala, ca grup ma refer?
Am descoperit o energie care te poate scoate din orice, se vorbeste limba ta si cand ai 30 de oameni care lucreaza pentru acelasi scop e o putere incredibila, o putere care te ajuta sa te ridici de jos, care iti da o motivatie si o forta interioara deosebite. Nu am avut experienta necesara ca sa imi ajut colegii la cel mai inalt nivel, dar am incercat tot ce am putut sa ma ridic la nivelul lor.
Esti unul dintre jucatorii care a inceput foarte tarziu rugbyul si ai progresat enorm intr-un timp foarte scurt…
Am inceput la 22 de ani, ma pregateam la Arad si jucam pentru Suceava. Primul contact cu rugbyul l-am avut la 17 ani, Vali, mai mic cu un an decat mine, juca de un an. Eram la liceu, eram bucuros, imi amintesc ca am primit si echipament… Insa parintii au facut sacrificii pentru noi sa ne tina la scoala, noi eram la sat, statul in camin costa si mi-au zis sa las sportul si sa aleg cartea. Atunci a fost prima atingere a balonului oval, doar o atingere, dupa care am lasat totul. Am inceput munca la padure, am facut armata si il tot bateam pe frate-miu la cap ca vreau sa incerc si eu sa vad cum este cu rugbyul. A vorbit la Arad unde juca, m-am urcat in tren si am mers sa dau probe, am ramas acolo si am inceput pregatirea. Mi-am dorit foarte mult sa incerc altceva, niciodata nu mi-a fost frica de munca, doar ca imi doream sa am o alta viata, sa pot oferi familiei mele conditii mai bune. A fost greu la inceput, pregatirea fizica ma omora, mancarea care mi se parea ca n-are niciun gust, insa am indurat totul.
Cand ai inceput sa joci?
Ma antrenam cu Aradul si jucam la Suceava, pentru ca nu aveam experienta necesara pentru a face parte din echipa Aradului si atunci m-au trimis sa capat experienta la Suceava, echipa care nu avea pretentii de podium. Imi amintesc ca am debutat intr-un meci cu Steaua, Suceava – Steaua, si nea Vlad (nr. Constantin), antrenorul meu m-a incurajat foarte mult si mi-a dat incredere in mine. Cand Aradul s-a desfiintat m-am transferat la Timisoara, apoi am obtinut un contract in Italia, la Firenze, insa din cauza ca nu si-au indeplinit clauzele contractuale, am plecat. Am fost suspendat un an jumatate si dupa ce a trecut perioada aceasta, am inceput sa joc iar la Timisoara. In 2010 m-am transferat la Baia Mare, unde practic a inceput si ascensiunea mea spre echipa nationala. Am iesit campion national cu ei, apoi vicecampion, dupa care am plecat in Franta.
Cand tu ai facut pasul la Baia Mare, Vali a plecat in Franta. Ce ti-a zis?
Mi-a zis un singur lucru, sa nu-l fac de ras. A fost o obligatie, o presiune pe care am simtit-o intotdeauna, ca trebuia sa dau totul. tot timpul.
Ai simtit asta si cand ai plecat in Franta? Ca trebuie sa fii cel putin la fel de bun ca Vali?
Da. In Franta cand am mers, Vali era foarte apreciat si stiu ca lumea facea comparatii. Am incercat sa fiu 100% in fiecare meci, sa lupt, sa arat ca ma ridic la numele lui. Acum, cand se vorbeste de noi ni se spune, Ursache- Oyonnax si Ursache – Carcassonne si asta ma bucura enorm. Vali este mult mai experimentat decat mine, este un alt post, are alte cerinte, dar ma bucur ca amandoi am ajuns sa jucam acolo.
Ce s-a schimbat cand ai facut pasul in Frana?
Totul. Acolo este profesionalism, sunt alte cerinte, e concurenta. Noi, romanii, suntem o natie care nu lasa bratele niciodata jos, nu conteza daca suntem sau nu accidentati, tot timpul trebuie sa fim acolo, sa nu ne dea nimeni afara din echipa. Sa luptam tot timpul pentru a fi cel mai buni.
Postul de pilier e un post care necesita multa tehnica, mult antrenament specific. De ce ai ales acest post?
Eram bondoc si mai grasut si eram foarte puternic. Muncind la padure, cu securea in mana, mi-am dezvoltat puterea fara sa vreau, insa cand am ajuns in sala de forta si am inceput sa ridic greutati, mi s-a parut foarte greu. Era un alt stil, insa incet, incet am reusit sa le pun la punct. A contat foarte mult si vointa, dorinta pe care am avut-o de a reusi.
Ce zic parintii vostri de voi, amandoi la echipa nationala, cu o cariera frumoasa in Franta?
Sunt mandri de noi, amandoi avem familii, suntem realizati, dar pe de o parte plang pentru ca nu suntem alaturi de ei, au ramas singuri acasa. Noi am copilarit toti acolo si ne-a fost greu sa ne despartim de parinti, de locuri, de casa, de oameni. Insa tot ce fac in momentul de fata este pentru familie, pentru copiii mei, pentru ca doresc sa le ofer mult mai mult decat am avut eu, sa le ofer o alta viata. Nu stiu daca la finalul carierei ma voi intoarce in tara, e greu cu sistemul care e in Romania sa faci un viitor familiei. O data pe an venim acasa, copiii sunt bucurosi ca merg la bunici, e tare grea departarea.
Daca ar fi sa descrii in trei cuvinte ce inseamna pentru tine sa joci pentru Romania, care ar fi acelea?
Pasiune, dorinta, lupta.
Cum vezi meciul de astazi cu Georgia?
Sper sa fie castigator pentru noi si, asa cum am inceput drumul la nationala cu o victorie, asa sa il si sfarsesc, tot cu o victorie. Este un meci greu, au fost foarte multe schimbari, un nou staff, multi jucatori tineri. Sper ca toate aceste schimbari sa fie de folos pentru toti, sa ne motiveze pentru ca avem nevoie foarte mare, pentru echipa, pentru federatie, pentru toti iubitorii rugbyului, sa demonstram ca in ciuda a tot ce s-a intamplat in ultimul an, Romania va ramane la nivel inalt.
