Noua Zeelanda a invins, in mod asteptat, Argentina, 28-13, la Hamilton, dar marea surpriza a celei de-a treia etape a competitiei s-a produs la Brisbane, acolo unde Africa de Sud a surclasat Australia, obtinand o victorie clara, 38-12!
Australia-Africa de Sud 12-38 (6-16)
Antilopele au zburdat pe gazonul stadionului Suncorp, sud-africanii obtinand astfel, prima victorie la Brisbane, in aproape jumatate de secol!
In 1971, Springboks, condusi de Hannes Marais si in randurile carora marele Frik du Preez, figura de legenda a rugby-ului sud-african, a avut o evolutie impresionanta in toate cele trei teste castigate de oaspeti, i-au invins pe Wallabies, pe Exhibition Ground din Brisbane, cu 14-6.
Dupa 42 de ani, Jean de Villiers si-a condus coechipierii catre o victorie mult mai clara, sud-africanii reusind sa inscrie 4 eseuri, Morne Steyn adaugand transformarile a trei eseuri si a patru lovituri de pedeapsa.
Springboks au demonstrat o clara superioritate de ansamblu, dominand, in primul rand din punct de vedere fizic, iar apoi atat in jocul gramezii, cat si la nivelul treisferturilor.
Echipa antrenata de Heyneke Meyer a etalat stilul de joc clasic sud-african: o inaintare foarte solida, capabila sa exercite o presiune puternica asupra adversarilor in gramezile ordonate, o tusa sigura, joc de picior precis, sarje directe – agresive si abrazive – ale inaintasilor, dar si ale liniei de treisferturi.
In acelasi timp, defensiva oaspetilor a functionat ireprosabil, australienii nereusind sa inscrie vreun eseu, singurele lor puncte datorandu-se lui Christian Leali’ifano, care a transformat patru lovituri de pedeapsa.
In plus, linia a treia Louw-Vermeulen-Alberts a avut o evolutie de exceptie, surclasand – pur si simplu – linia a treia australiana Fardy-Mowen-Hooper. Cei trei sud-africani, in pofida gabaritului impunator, au fost peste tot, au placat, au sarit in tusa, au trudit in aglomerari, au izbit necontenit in zidul apararii australiene, au strapuns ‚baricadele” adverse, etaland o formidabila energie si prezenta in joc.
Evolutia exceptionala a trio-ului Louw-Vermeulen-Alberts a constituit, dupa parerea mea, una dintre cheile succesului Africii de Sud in meciul de la Brisbane. In acest sector al jocului „cavaleria grea” sud-africana a castigat batalia in fata „cavaleriei usoare” australiene!
Impactul superioritatii sud-africanilor – gratie liniei a treia – in jocul la sol a avut doua efecte cruciale in desfasurarea partidei: i-a lipsit pe australieni de „munitii”, diminuand astfel posibilitatile acestora de a construi actiuni de atac periculoase si i-a impiedicat pe Canguri sa mentina ritmul, intensitatea si continuitatea fazelor ofensive.
De cealalta parte, Australia a continuat sa prezinte imaginea capatata in cele doua meciuri anterioare cu Noua Zeelanda; imaginea unei echipe incapabile, deocamdata, sa reduca rata erorilor si sa imbunatateasca in mod semnificativ calitatea executiei; imaginea unei echipe care sufera profund din pricina lipsei de forma a liderilor sai; imaginea unei echipe care se afla in cautarea unei eficiente formule de joc; si, mai ales, imaginea unei echipe aflate in cautarea propriilor sale repere.
Australienii au dorit si au incercat sa faca foarte mult, dar au reusit prea putin. Au atacat, dar nu au reusit decat o singura sarja periculoasa, cea a lui Nick Cummins din minutul 16, cand aripa Cangurilor a strapuns perdeaua defensiva a oaspetilor, creand o bresa in inima apararii adverse. In rest, ei au atacat, dar atacurile lor au fost directionate mai mult catre zonele laterale ale terenului, decat catre zonele centrale.
Will Genia a confirmat, prin evolutia sa, criza de forma prin care trece in aceasta perioada. Revenirea ca titular a lui Quade Cooper nu l-a prea ajutat pe Genia, si nu a avut efectul asteptat de Ewen McKenzie, Cooper nereusind sa „aprinda” scanteia creativitatii ofensive a Cangurilor.
Intrebarea care se pune acum, dupa infrangerile suferite in fata Noii Zeelande si a Africii de Sud, este:
Va reusi Australia sa isi regaseasca reperele, echilibrul si spiritul creativ pentru a pune capat acestei serii de esecuri in meciul de saptamana viitoare cu Argentina?
Noua Zeelanda-Argentina 28-13 (15-10)
All Blacks au castigat la Hamilton, dupa un meci nu foarte spectaculos, disputat pe ploaie, dar Pumele argentiniene si-au vandut scump pielea, dovedind ca se apropie, incet-incet, de nivelul celor trei mari puteri ale Emisferei sudice.
In primul rand, argentinienii au demonstrat in meciul de pe Waikato Stadium ca noua regula a gramezii ordonate, „crouch, bind, set”, ii avantajeaza din plin. Pana acum, momentul principal al gramezii ordonate il constituia impactul initial, socul in urma caruia se producea, de cele mai multe ori, prabusirea liniilor intai, ceea ce ducea, in mod inevitabil, la nenumarate reluari ale gramezilor ordonate.
Acum insa, pilierii sunt obligati sa se „lege” si pot impinge numai dupa ce mijlocasul la gramada a introdus balonul pentru a fi talonat.
Chiar de la cea de-a doua gramada ordonata, in minutul 2 al meciului, cand au impins formidabil, Figallo destabilizandu-l complet pe Woodcock, Pumele le-au transmis un mesaj clar adversarilor: avea sa urmeze o seara dificila pentru All Blacks in acest sector al jocului. Si dificila a fost aceasta seara de septembrie!
Socul impingerii, sincronizat intre cei opt inaintasi argentinieni, i-a pus in dificultate pe All Blacks in gramezile ordonate, acestia aflandu-se, in fiecare asemenea faza, sub o presiune considerabila. Uneori ei au fost capabili sa absoarba aceasta presiune, alteori, nu.
Spre exemplu, in minutele 50 si 62, gramada Pumelor a reusit o adevarata demonstratie de forta bruta, impingand ca un „buldozer” si dand peste cap gramada All Blacks! Au avut si neo-zeelandezii fazele lor bune in gramezile ordonate, dar performanta inaintasilor argentinieni in cele doua faze amintite mai sus a fost de-a dreptul impresionanta.
Din pacate, momentele bune din gramezile ordonate au fost anulate de repunerile imprecise in tusa. Tusa a constituit un veritabil dezastru pentru argentinieni, ei pierzand sase baloane pe repunerile proprii! Lipsa de sincronizare dintre Eusebio Guinazu si „saritorii” sai (cat de mult a contat lipsa lui Albacete!) a redus, in mod drastic, capacitatea de a construi faze coerente de atac, ceea ce a condus, in mod logic, la diminuarea eficientei jocului de ansamblu.
Din nefericire pentru oaspeti, „pacatele” lui Guinazu nu s-au oprit in tusa, argentinienii platind un tribut greu pentru cartonasul galben primit de taloneur-ul lor, ei „incasand” doua eseuri in perioada in care au evoluat in inferioritate numerica.
Fernandez Lobbe si ai sai au reusit, insa, sa realizeze secvente bune de joc, alternand atacurile la mana cu loviturile inalte de picior, „up and under”, mentinand astfel sub presiune defensiva All Blacks.
Si o observatie in privinta capitanului Pumelor. El a fost unul dintre cei mai buni jucatori argentinieni, dar la faza din finalul meciului cand, depasit fiind de catre Saili, Fernandez Lobbe l-a agatat pe acesta de tricou, oprindu-l din cursa sa catre but, „El capitan de los Pumas” ar fi meritat, din plin, cartonasul galben. Se pare, insa, ca bunul renume al capitanului Argentinei a cantarit greu in decizia arbitrului francez Garces, acesta „iertandu-l” si acordand (doar) cuvenita lovitura de pedeapsa.
Argentina are, fara indoiala, limitele sale, mai este, inca, un drum destul de lung pana la consacrarea definitiva in Rugby Championship, dar in meciul de la Hamilton Los Pumas au dovedit ca sunt o echipa competitiva si ca poseda resursele si mijloacele tehnico-tactice de a juca, de la egal la egal, cu marile natiuni ale Sudului.
In privinta gazdelor, victoria lor este pe deplin meritata.
In ciuda eseului primit foarte repede, in minutul 5, in pofida dificultatilor din gramezile ordonate si a replicii puternice a argentinienilor, All Blacks au controlat meciul si nu a existat vreun moment in care victoria lor sa fie amenintata.
All Blacks au fost superiori atat in jocul colectiv, cat si in cel individual. Este interesant de remarcat ca, in timp ce eseul argentinienilor a rezultat dintr-o greseala a debutantului Saili, inlocuitorul lui Ma Nonu, cele trei eseuri ale gazdelor au fost rezultatul unor actiuni colective, bine construite, punctate de sclipiri individuale.
La primul eseu, dupa tusa castigata de Sam Whitelock, a urmat un mol, Kieran Reid a tasnit pe partea inchisa pasand balonul, din placaj, cu o mana (superba pasa!), lui Aaron Smith care a marcat la colt.
Faza celui de-la doilea eseu a fost creata de Dan Carter, care a sarjat elegant prin apararea Pumelor, actiunea a fost continuata de Ben Smith, cursa „up and under”, iar Aaron Smith a culcat balonul in terenul de tinta.
In fine, cel de-al treilea eseu a pornit dintr-o contra a lui Kieran Reid, care a blocat lovitura de picior a lui Landajo. Tot Reid a fost cel care a recuperat balonul pe aripa dreapta, a urmat un atac rapid al liniei de treisferturi pe toata latimea terenului, pana pe aripa stanga, incheiat de Julian Savea in eseu.
Fazele par simple, dar ele reflecta atat tehnica individuala, cat si calitatea executiei si coerenta desfasurarii fazelor respective.
Un alt fapt demn de mentionat este accidentarea lui Richie McCaw. Capitanul All Blacks a suferit o accidentare la genunchi si va fi indisponibil pentru meciul urmator, impotriva Africii de Sud.
Ramane de vazut daca, si in ce masura, absenta sa va influenta rezultatul meciului de sambata viitoare, de la Auckland.
Eugen Cionga
Toronto
