Noua Zeelanda-Argentina 57-22 (24-19)
A fost, fara nicio indoiala, cel mai frumos meci de pana acum al acestei editii a turneului Rugby Championship.
A fost spectaculos si dramatic.
In momentul in care s-a auzit fluierul arbitrului Craig Joubert anuntand sfarsitul celor 80 de minute, iar comentariile, sub imperiul emotiilor, se faceau inca„la cald”, a existat tentatia de a caracteriza meciul de la Hamilton printr-un cliseu jurnalistic:
Scorul sever nu reflecta situatia din teren.
Sau, mai departe, continuand pe aceeasi tema: scorul este nedrept pentru argentinieni.
Parerea mea este ca scorul a reprezentat o reflectie foarte clara a ceea ce se intamplase pe teren de-a lungul celor 80 de minute.
Ar fi nedrept– cred eu – sa consideram nedreapta infrangerea argentinienilor.
O asemenea apreciere ar umbri, in mod nejustificat, victoria neo-zeelandezilor si nu ar reflecta, in mod obiectiv, realitatea din teren. Mai precis, realitatea primelor 50 de minute si a ultimelor 30 de minute.
Apoi – si fac aceasta afirmatiefara a diminua absolut deloc meritele „Pumelor” – un asemenea mod de a caracteriza meciul de la Hamilton ar face mai mult rau decat bine, Argentinei.
De ce? Pentru ca rostul unor meciuri de asemenea calibru este acela de a le permite argentinienilor sa se autoevalueze si sa inteleaga foarte bine unde se afla in raport cu cele mai valoroase echipe ale lumii (in cazul de fata fiind vorba chiar de campioana mondiala).
Sunt un suporter sincer al rugby-ul argentinian si imi face mare placere sa repet ca ascensiunea Pumelor din ultimii 10 ani mi se pare a fi una dintre cele mai frumoase povesti din istoria rugby-ului.
Cine poate uita splendida performanta de la Cupa Mondiala din 2007? Sau superba comportare de la Cupa Mondiala de anul trecut?
Pentru ca aceasta ascensiune sa continue, rugby-ul argentinian nu are nevoie sa isi „indulceasca”, in vreun fel, infrangerile si sa le priveasca oarecum cu indulgenta.
Cred ca unul dintre cele mai importante aspecte care se pot desprinde din istoria acestei intalniri cu All Blacks este urmatorul:
Meciul de la Hamilton este o marturiea faptului ca procesul de transformare al selectionatei argentiniene se afla in plina desfasurare.
Pret de 50 de minute, Pumele au jucat de la egal la egal cu AllBlacks, evoluand cu incredere, cu aplomb, cu autoritate, aratandu-se capabile sa domine jocul.
Mai mult decat in partidele precedente, argentinienii au demonstrat ca s-au desprins de stilul –altadata socotit traditional – al Pumelor, bazat pe forta bruta a gramezii.
Pentru (prea) multa vreme Argentina a fost prizoniera succesului si faimei „bajaditei”.
O pagina a fost intoarsa in istoria rugby-ului argentinian, „bajadita” a ramas in legenda – acolo unde ocupa, asa dupa cum se si cuvine, un loc de frunte – facand loc unui stil nou, diferit, care ofera o cu totul alta dimensiune jocului si o alta identitate echipei nationale.
Pret de 50 de minute, argentinienii au jucat superb, fara urma de inhibare, au jucat deschis, in viteza, atacand curajos, la mana, din toate zonele terenului.
Pret de 50 de minute, Agustin Creevy si colegii sai au realizat secvente de joc remarcabile prin varietatea lor, agresivitatea ofensiva, capacitatea combinativa si forta colectiva.
Pumele au dominat jocul la sol,fortand „turnovers” si nesfiindu-se sa atace, intr-o maniera eficienta, direct prin inima defensivei neo-zeelandeze.
In special, linia a treia Pablo Matera- Facundo Isa-Javier Ortega Desio, a evoluat foarte bine, tanarul Facundo Isa (22 de ani) iesind in evidenta prin forta sarjelor sale ofensive.
Acestora li s-au adaugat, in mod neasteptat, in lupta surda din aglomerari, aripile de treisferturi!
Revedeti prima repriza si observati cum au participat cele doua aripi – Matias Moroni si Santiago Cordero – la lansarea atacurilor dupacastigarea baloanelor in aglomerari.
Doua aripi de treisferturi care jucau ca doi veritabili flankeri!
In plus, de-a lungul acestor 50 de minute, sprijinul purtatorului de balon a fost remarcabil, ingaduind oaspetilor sa inlantuiasca fazele de joc,pastrand posesia balonului si mentinand, astfel, sub presiune apararea neo-zeelandeza.
Nimanui nu-i plac infrangerile, dar pentru argentinieni, partida de la Hamilton trebuie privita, probabil, ca un reper important in drumul pe care inca il mai au de strabatut pana sa atinga coerenta si consistenta in joc a marilor echipe ale lumii.
Pe de o parte, meciul de pe WaikatoStadium a demonstrat ca argentinienii sunt pe cale sa „toarne” fundatia unei structuri solide care le va permite sa infrunte, cu succes, cei mai puternici adversari.
Pe de alta parte,faptul ca ei au tinut piept campioanei mondiale doar 50 de minute inseamna ca aceasta lucrare de anvergura nu este inca terminata.
Noua Zeelanda a castigat la o diferenta de 35 de puncte, marcand opt eseuri dintre care trei in doar 10 minute.
Contributia rezervelor intrate in joc după minutul 50 a fost, faraindoiala, importanta, dar impresia mea a fost ca nu acesta a fost factorul decisiv care a hotarat soarta partidei.
Fara a stirbi cu nimic din meritele jucatorilor de rezervatrimisi in teren de Steve Hansen, imi permit sa afirm ca factorul principal al acestei diferente de 35 de puncte l-a constituit, mai presus de orice, caderea generala a Pumelor.
Argentinienii nu au atins, inca, nivelul de pregatire colectiva (fizica si tehnica) care sa le permita, atunci cand au in fata adversari de talia Noii Zeelande, sa mentina ritmul si intensitatea necesare pana in ultimul minut de joc.
„Pumele” au mai avut o zvacnire la inceputul reprizei a doua cand, in minutul 45, pasa lui Joaquin Tuculetcatre Santiago Iglesias – pasa care l-ar fi trimis, probabil, pe acesta in eseu – a fost interceptata de Kieran Read.
Apoi, visul frumos al sud-americanilor s-a destramat.
In minutul 53 Beauden Barrett a patruns cu, prea mare usurinta, printre trei adversari ingaduindu-i lui Ryan Crotty sa inscrie eseul care a dus la desprinderea decisiva, scorul devenind 31-22 de la 24 -22.
Acesta a fost momentul care a marcat inceputul caderii Pumelor.
Pe fondul slabiciunii argentinienilor, „compresorul” All Black a inceput sa functioneze la turatie maxima, neo-zeelandezii inscriind alte patru eseuri.
Desigur, infrangerea Argentinei este o infrangere grea.
Nu este usor sa acceptiinfrangerea,mai ales dupa ce ai jucat atat de bine timp de 50 de minute.
Toti suporterii Pumelor ar fi vrut ca marea surpriza sa se fi produs, atunci, acolo, pe Waikato Stadium.
Nu s-a produs, dar sperantele noastre raman intacte pentru ca avem incredere in capacitatea Argentinei de a progresa si de a deveni o forta redutabila a rugby-ului mondial.
Eugen Cionga (Toronto)
FOTO: sanzarrugby.com/therugbychampionship/
