World Rugby va organiza, în data de 3 decembrie, la Sydney, tragerea la sorți pentru grupele Cupei Mondiale care va fi găzduită de Australia, în 2027. Festivitatea respectivă implică și o premieră, fiind pentru prima dată când aceasta va fi organizată după ce toate cele 24 de echipe calificate vor fi cunoscute. O altă premieră este și extinderea de la 20 la 24 de echipe care vor participa la următoarea ediție a celei mai importante competiții din lume.
Echipele participante au fost împărțite în patru urne valorice, în funcție de clasamentul mondial după testele internaționale din luna noiembrie. Astfel, în dependență de cum se clasează în Top 25, echipele compun următoarea alcătuire de urne valorice:
Urna 1 – Africa de Sud, Noua Zeelandă, Anglia, Irlanda, Franța, Argentina;
Urna 2 – Australia, Fiji, Scoția, Italia, Țara Galilor, Japonia;
Urna 3 – Georgia, Uruguay, Spania, SUA; Chile, Tonga;
Urna 4 – Samoa, Portugalia, România, Hong Kong, Zimbabwe, Canada
Singura formație din Top 25 absentă este Belgia, ocupanta locului 21 în clasamentul mondial.
Câte o echipă din fiecare urnă va fi extrasă, aleatoriu, fiind apoi dispusă în cele șase grupe. Primele două clasate, plus patru echipe de pe locul al treilea, cu cele mai bune linii de clasament, se vor califica pentru optimile de finală ale Cupei Mondiale. Aceasta este o altă premieră, în regulamentul turneului, introducerea unei faze de tranziție cum este cea a optimilor de finală.
Australia, în calitate de țară gazdă, va fi dispusă automat în Grupa A, dar fără să fie cap de serie. După cum arată clasarea, la momentul actual, cea mai tare grupă în care poate fi repartizată echipa națională a României este cu colege cum ar fi Africa de Sud, Australia și Georgia. La polul opus, cea mai accesibilă serie, care ne-ar conferi șanse sporite de a ajunge în optimile de finală, ar fi alături de Argentina, Japonia și Tonga.
Cupa Mondială din 2027 va fi găzduită de Australia, cea care le-a avut drept contracandidate pentru această organizare, inițial, pe Argentina și Rusia. Sud-americanii s-au retras, în vreme ce candidatura Rusiei a fost respinsă după invazia militară a Ucrainei și suspendarea echipelor rusești din competițiile internaționale. Orașele în care se vor juca meciurile, 52 la număr, din turneul final, sunt: Adelaide, Brisbane, Melbourne, Newcastle, Perth, Sydney și Townsville. Cupa Mondială 2027 va începe la 1 octombrie și se va încheia la 13 noiembrie.
Articol scris de Cristi Frisk


.png)


















































