Nationala de rugby a Romaniei a invins sambata seara, cu 23-10 (20-0) echipa similara a Statelor Unite ale Americii, intr-un meci test care a avut loc pe Stadionul „Arcul de Triumf” din Bucuresti. Stejarii au cucerit in premiera si Trofeul Pershing, pus in joc in partidele dintre cele doua tari in 2014, trofeul fiind castigat atunci de americani. Ultima victorie a Stejarilor in fata SUA data din 1999, de la Cupa Mondiala, cand la Dublin, Romania se impunea cu 27-25.
Iata care au fost primele declaratii dupa meci:
„Baietii au facut o prima repriza buna in care au respectat in cele mai mici detalii planul de joc, apoi in partea secunda au luat jocul prea individual, au iesit total din ceea ce vorbisem sa facem, a fost un joc mult mai slab. Trebuie sa ne mentinem constanta de joc in ambele reprize. Este o victorie importanta pentru noi, este primul meci si este bine ca l-am castigat. Vom vedea ce s-a intamplat in partea secunda, de ce nu au respectat planul, mai avem mult de lucrat pentru urmeaza un alt meci important, cu Canada”, a declarat antrenorul Lynn Howells.
” Ii felicit pe baieti pentru ca au avut o saptamana grea.Este dificil sa pregatesti un meci in doar cateva zile, dar ma bucur ca au fost motivati si au avut incredere in ei.Este bine ca am confirmat ascensiunea noastra, am confirmat prestatia buna de la Cupa Mondiala. Asteptam din 1999 o victorie cu SUA pe pamant romanesc si sunt fericit ca in aceasta seara s-a intamplat acest lucru”, a declarat Haralambie Dumitras, presedintele Federatiei Romane de Rugby.
„Ne dorim foarte mult sa avem o continuitate in ceea ce am jucat anul acesta, iar pentru meciurile test de acum primul obiectiv a fost sa castigam cu SUA. Urmeaza partida cu reprezentativa Canadei, va fi un meci total diferit, dar vom intra pe teren sa castigam. Vom sarbatori un pic victoria din aceasta seara, insa de maine incepem pregatirea meciului urmator. Asteptam cat mai mult multi iubitori ai sportului in tribuna, pentru noi ar fi o onoare sa ii avem alaturi.”, a spus capitanul Stelian Burcea