.png)
La inceputul veacului XX, neo-zeelandezii erau deja maestri in manuirea balonului oval. Tot in acea perioada, britanicii pusesera deja bazele unui rugby puternic, fara a rivaliza insa cu temutii din emisfera sudica.
Franta nu isi alcatuise inca un XV competitiv. In anii 1905-1906, Noua Zeelanda a primit invitatia de a sustine un turneu-maraton in Europa si in Insula Britanica, care cuprindea 33 de meciuri.
All Blacks au facut furori, castigand 32 de partide consecutiv. Ultimul succes s-a notat chiar la cumpana dintre ani, pe 1 ianuarie 1906, cand Noua Zeelanda a facut instructie cu Franta, scor 38-8. Era, de altfel, actul de nastere al nationalei „cocosului galic”.
Pentru ultima reprezentatie inainte de plecarea spre casa, neo-zeelandezii au mers la Cardiff, in Tara Galilor. Conform presei acelei epoci, ei adoptasera echipamentul negru, in semn de doliu pentru adversari.
Galezii au fost singurii care i-au batut pe cei din Noua Zeelanda, cu 3-0, insa acel meci a fost unul cu cantec. Oaspetii, sub conducerea faimosului capitan de echipa Dave Gallaher, au incalcat la finele jocului uzantele britanice care considerau arbitrul suveran si infailibil, acuzandu-l ca i-a nedreptatit. Ce se intamplase de fapt?
Dupa ce galezii inscrisesera, una dintre sarjele All Blacks a adus balonul la aripa de treisferturi, Bob Deans. Acesta, desi placat la limita duritatii de un adversar, a zburat pur si simplu, cu balon cu tot, spre terenul advers de tinta. El a reusit sa culce balonul, insa marcajul rudimentar a facut ca decizia de acordare sau nu a eseului sa ramana la latitudinea arbitrului englez.
In cele din urma, incercarea nu a fost validata, iar Tara Galilor a obtinut o victorie istorica. In cazul in care se acorda eseul lui Dean, scorul ar fi fost egal, 3-3, iar All Blacks aveau si posibilitatea transformarii.
Dupa aproximativ trei decenii, pe patul de moarte, Bob Deans si-a chemat la capatai familia si le-a marturisit acestora, sub cel mai solemn si sacru juramant: „sa stiti ca atunci am marcat cu adevarat incercarea”.
O intamplare asemanatoare, pastrand proportiile, s-a petrecut in anii 1930, cand Romania a jucat pe stadionul ONEF din Bucuresti, impotriva Frantei. Oaspetii au invins cu 11-8, insa Nelu Popa, unul dintre rugbystii exponentiali ai epocii, povestea ca pe finalul jocului, romanii au ajuns cu tot cu gramada in terenul de tinta francez, inscriind o incercare.
Arbitru roman al jocului a refuzat insa posibilitatea cel putin a unui meci nul pentru noi.
Discutiile asupra acelei faze au fost aprige, iar protestele celor 7000 de spectatori au fost vehemente. Dubiile asupra acelei faze nu au fost inlaturate niciodata.
Se spune chiar ca unul dintre prim-ministri Frantei, Jacques Chaban-Delmas, care a evoluat atunci pentru nationala cocosului galic, ar fi recunoscut intr-o scrisoare transmisa lui Nelu Popa, corectitudinea eseului buclucas.
Foto: www.stuff.co.nz
