Dupa doua meciuri-test echilibrate, dramatice si incheiate cu scoruri foarte stranse, 23-21 la Brisbane si 15-16 la Melbourne, „Lions” i-au zdrobit pe „Wallabies”, castigand cu 41-16, pe Australia Stadium, la Sydney, in fata a 83 000 de spectatori!
Superba, absolut superba evolutia selectionatei „Leilor” in acest al treilea si ultim test care a decis destinul seriei „Wallabies”-„Lions” editia 2013!
Dupa 16 ani de asteptare, dupa trei campanii succesive din care s-au intors invinsi (2001 in Australia, 2005 in Noua Zeelanda si 2009 in Africa de Sud) Leii Britanici au reusit sa intrerupa seria esecurilor, obtinand o victorie magnifica la Sydney, castigand, astfel, duelul „Emisferelor”.
Splendida demonstratie de forta: fizica, tactica si colectiva, deopotriva!
Splendida revolta acestor „Lions” raniti de infrangerea de la Melbourne si raniti de faptul ca nu li se acordau prea multe sanse de succes in meciul de pe Australia Stadium!
Si ce revolta!
„Cangurii” nu au reusit sa ii imblanzeasca pe „Lions” , cazand prada furiei dezlantuite a acestora, „Leii” adulmecand slabiciunea „prazii”, inca din primul minut al infruntarii; primul minut care avea sa prevesteasca desfasurarea ulterioara a meciului.
Atunci, chiar dupa lovitura de incepere a lui Jonathan Sexton, Will Genia a balbait receptionarea balonului, dupa o neintelegere cu Kane Douglas, comitand „inainte”. A urmat o gramada ordonata, australienii au grabit angajamentul, au fost penalizati, iar dupa o serie de atacuri la mana, Alex Corbisiero (ce meci enorm!) a marcat, in forta, primul eseu al oaspetilor.
Debut fulminant si in acelasi timp surprinzator – surprinzator prin greseala lui Genia si prin rapiditatea eseului – dar care a indicat directia in care avea sa continue partida.
Am scris in cronica precedenta ca gramada nu mai constituie „calcaiul lui Ahile” pentru Australia si ca, in opinia mea, gramada ordonata nu va constitui factorul principal care va decide invingatorul. M-am inselat de doua ori:
M-am inselat: gramada a constituit „calcaiul lui Ahile” pentru australieni in meciul de la Sydney.
M-am inselat: gramada a constituit unul dintre factorii principali care au decis soarta meciului de la Sydney.
In testele disputate la Brisbane si Melbourne, Benn Robinson si colegii sai au rezistat in gramezile ordonate, uneori chiar au si dominat, si nimic nu lasa sa se intrevada dezastrul de la Sydney. Pentru ca gramada Australiei a trait un veritabil dezastru pe ANZ Stadium!
Acest meci reprezinta cel mai potrivit moment pentru a repeta un vechi adagiu al sportului cu balonul oval: rugby-ul incepe in linia intai!
Iar linia intai Corbisiero-Hibbard-Jones si-a surclasat adversara directa, torturand-o si supunand-o unor cazne teribile atata vreme cat cei trei s-au aflat in teren.
Cred, in continuare, ca Benn Robinson este un pilier foarte bun, dar la Sydney, in fata lui Adam Rhys Jones, a aparut doar ca un ucenic dornic sa invete meserie, incapabil, insa, sa faca fata profesorului sau, fiind complet dominat de rivalul sau galez.
Daca Benn Robinson a rezistat, totusi, pana in minutul 67, colegul sa de linie, Ben Alexander a fost ingenuncheat, si la propriu si la figurat, de Alex Corbisiero, primind cartonas galben in minutul 24 si fiind inlocuit, apoi, de Sekope Kepu.
Stransoarea „Leilor” i-a sufocat pe inaintasii australieni, iar aceasta superioritate neta in gramada ordonata a avut doua efecte fundamentale:
A oferit „Leilor” o platforma solida de atac, ingaduindu-i lui Mike Phillips si, in special, lui Jonathan Sexton sa pregateasca si sa construiasca fazele de atac, si i-a lipsit pe „Wallabies” de baloanele necesare pentru a lansa linia de treisferturi.
Iar acest scenariu le-a fost fatal”Cangurilor”.
Forta jocului australienilor consta, in primul rand, in continuitatea, fluiditatea si capacitatea combinativa a liniei de treisferturi. Ori, cu o gramada dominata, aflata sub o formidabila presiune si facand, mai mereu, pasul inapoi, a fost imposibila mentinerea fluiditatii fazelor ofensive.
Acestea au fost extrem de rare, cea mai periculoasa petrecandu-se in minutul 32 cand Jesse Mogg, cel care il inlocuise pe Israel Folau, accidentat, a izbutit sa scape catre butul advers – eseul parea posibil – dar Geoff Parling i-a agatat glezna salvandu-si echipa dintr-o situatie dificila. Prea putin, insa, pentru un test de asemenea anvergura!
Eseul australienilor, inscris in ultimul minut al reprizei intai, nu a fost rezultatul unei faze colective, construite de linia de treisferturi; ci, a fost rezultatul unei sclipiri individuale a lui James O’Connor. In rest, James Horwill si ai sai nu au fost capabili sa absoarba presiunea exercitata de „Lions”, si, in acelasi timp, sa reactioneze prin construirea unor actiuni de atac coerente si periculoase.
Eseul lui O’Connor le-a dat sperante „Cangurilor” , sperante intarite de cele doua lovituri de pedeapsa transformate de Christian Leali’ifano, imediat dupa pauza, ei apropiindu-se la numai trei puncte, 16-19.
„Lions” insa nu au cedat, stavilind valul ofensiv (de moment) al adversarilor (superba evolutie a liniei a treia Lydiate-Faletau-O’Brien!), temperand incercarile gazdelor de a reveni si lovind decisiv prin inscrierea a trei eseuri in 10 minute! Doua knock down-uri urmate de knock out-ul administrat de puternicul Jamie Roberts!
Jonathan Sexton, George North si Jamie Roberts au perforat defensiva adversa dupa trei faze splendide, doua dintre el fiind create de Leigh Halfpenny.
In faza eseului lui Sexton, dupa o patrundere a lui Jonathan Davies, fundasul galez a primit balonul si, placat fiind de George Smith, i-a pasat „uverturii” irlandeze care avea cale libera catre butul advers.
La eseul lui North, Halfpenny a recuperat balonul dupa o lovitura imprecisa a lui Genia, s-a lansat intr-o cursa de-a lungul careia a slalomat printre Genia si Tomane, pasandu-i apoi lui North care a sprintat catre eseu.
In fine, cel de-al patrulea eseu a fost marcat de Roberts, dupa o tusa castigata de „Lions”, o pasa a lui Conor Murray, inlocuitorul lui Mike Phillips, centrul galez „spintecand” defensiva australiana printre Hooper si Leali’ifano, debarasandu-se apoi cu usurinta de Genia, si inscriind eseul care a stabilit scorul final.
41-16! Un scor incredibil pe care nimeni nu l-a anticipat!
„Swing Low, Sweet Chariot” a rasunat in noaptea australiana, miile de suporteri in tricouri rosii sarbatorind splendida izbanda a favoritilor lor. La fel de bine, ei ar fi putut canta ”The winner takes it all”!
Si acum, cateva cuvinte despre Warren Gatland si deciziile sale care au starnit atatea discutii si controverse.
Pregatind cel de-al treilea test, Gatland a luat doua decizii cruciale:
• Nu l-a selectionat pe Brian O’Driscoll, preferandu-l pe Jonathan Davies alaturi de Jamie Roberts.
• A inclus 10 galezi in echipa de start.
Ambele decizii au generat criticii dure care, uneori, au devenit, agresive, violente si fara masura.
In Irlanda, acolo unde Brian O’Driscoll este idolatrizat de o intreaga natiune, vestea de la Antipozi a produs o indignare care a atins cote maxime –„BOD dropped”! o nemaintalnita „erezie” rugbystica! – iar Gatland a fost aproape crucificat.
Au existat, desigur, si pareri obiective, cum a fost aceea a doctorului Jack Kyle, cel care a facut parte din echipa Irlandei care a castigat Marele Slem al Turneului celor V Natiuni, in 1948. Doctorul Kyle, acum in varsta de 83 de ani, si considerat „The Greatest Ever Irish Player”, a sustinut ca decizia lui Gatland trebuie respectata.
In Marea Britanie, decizia antrenorului neo-zeelandez a fost considerata, in general, ca o mare greseala.
Gatland nu a fost crutat nici pentru includerea a 10 jucatori de galezi in echipa care a inceput meciul. A fost criticat si ironizat. Acest neo-zeelandez din Waikato care nu intelege spiritul selectionatei „British and Irish Lions”!
Warren Gatland a declarat ca deciziile sale au fost luate cu capul si nu cu inima. Sentimentalismul nu isi are loc in procesul de selectie al unei echipe care intra pe teren pentru a castiga un meci decisiv.
Simplu si clar!
Warren Gatland a respectat principiul fundamental al meseriei sale, si anume: datoria unui antrenor este aceea de a selectiona jucatorii, bazat pe forma si nu pe reputatie; datoria sa este de a trimite in teren cea mai buna echipa posibila, capabila, in opinia sa, sa invinga.
Citind reactiile generate de deciziile antrenorului neo-zeelandez, am observat ca, in unele comentarii, s-a vorbit despre „Warren Gatland’s gamble”. „Gamble” inseamna pariu.
Dupa parerea mea, deciziile lui Gatland au reprezentat un risc, nu un pariu. Un risc calculat si asumat, dar nu un pariu. Este o mare diferenta intre a risca si a paria.
A paria este o actiune legata, exclusiv, de noroc si de sansa; pe cand un risc calculat este rezultatul unei analize, a cantaririi unor optiuni bazate pe informatii si date clare.
In luarea deciziilor sale, Warren Gatland nu a pariat, ci si-a asumat un risc calculat.
Un risc calculat nu inseamna, in mod automat, un esec, dupa cum nu garanteaza nici succesul.
Marele merit al lui Gatland este acela ca, intr-un moment de cumpana, a avut curajul sa isi asume un risc calculat.
Deznodamantul meciului de la Sydney i-a dat si, totodata, i-a facut dreptate.
Eugen Cionga
Toronto
foto: thesun.co.uk
