.png)
A doua ediție a turneului final de Cupa Mondială, cea din 1991, a rămas în istoria rugbyului românesc drept cea mai mare oportunitate de a ne califica în sferturile de finală.
Stejarii au fost repartizați atunci în ”grupa franceză”, alături de naționala cocoșului galic, Canada și Fiji. Dacă pe francezi era foarte greu să îi învingem chiar pe teren propriu, în schimb, conform ierarhiilor de la vremea respectivă, Canada și Fiji erau cotate sub noi ca valoare.
Astfel, conform calculelor pe hârtie, România ar fi trebuit să însoțească Franța în tabloul eliminatoriu. Până astăzi rămâne încă vie controversa legată de abordarea tactică a triunghiului de meciuri din faza grupelor. Programul, trebuie să recunoaștem, ne-a fost defavorabil, debutul fiind chiar contra Franței.
S-a pus problema ca jocul contra puternicei naționale din Hexagon să fie abordat cu o garnitură în care să intre mai mulți jucători de rezervă. Conform acestei ipoteze, partidele următoare ar fi fost atacate cu toate forțele, în vederea obținerii celor două victorii echivalente cu biletul spre ultimele 8.
Staff-ul tehnic, alcătuit din Peter Ianusevici și John Ross, a gândit însă ca orice rugbyst adevărat și a propus abordarea tuturor meciurilor cu cea mai bună echipă care putea fi aliniată.
Estetica și filosofia rugbyului au fost respectate, dar, din nefericire, rezultatul a avut de suferit. Am jucat bine contra Franței, dar am pierdut, cum era de așteptat, cu scorul de 30-3. Punctele noastre au fost realizate de uvertura Nichitean, din lovitură de pedeapsă.
Cu câțiva accidentați, cu moralul ușor zdruncinat, Stejarii nu au mai intrat la fel de motivați în teren contra Canadei, în meciul hotărâtor. Deși eram favoriți, în opinia specialiștilor, am fost surprinși de jocul arțăgos al nord-americanilor, care s-au impus cu 19-11, anulându-ne orice vis de promovare. Ne-a rămas, în urma acelui meci, doar satisfacția platonică a superbei curse pe aripă a lui Sasu, finalizată cu un eseu, ori încercarea lui Lungu, care apoi l-a propulsat spre viitoarea campioană a Franței, Castres.
Ultimul meci a însemnat poate sarea presărată peste o rană deschisă. Am învins Fiji, care avea un stil de joc incomod, cu 17-15. Sasu a recidivat și a marcat un nou eseu de generic TV, iar actualul președinte al FRR, Haralambie Dumitraș, care în 1991 purta banderola de căpitan al echipei și îndeplinea funcția de antrenor secund, a fost un exemplu de dăruire. Eforturile sale s-au materializat printr-un eseu marcat după un rebond pe șutul demi-ului insular.
România a ratat astfel cea mai mare posibilitate de accedere în sferturile de finală ale unei Cupe Mondiale. Cu 5 puncte în acea grupă, ne-am clasat pe locul al treilea, după Franța și Canada.
