.png)
Maniera in care a fost selectat lotul echipei Romanei pentru Cupa Mondiala reflecta, dupa parerea mea, doua calitati fundamentale ale domnului Howells: cunoasterea posibilitatilor si resurselor actuale ale rugby-ului romanesc, in general, si a potentialului jucatorilor, in particular.
Dupa spusele domniei sale, „selectia a fost dictata, mai presus de orice, de maniera in care dorim sa jucam”.Dupa cum se poate constata, o foarte pragmatica declaratie.
In general, in asemenea imprejurari – precum selectia lotului pentru Cupa Mondiala – pot exista discutii si pareri diferite in privinta alcatuirii lotului pentru cea mai importanta competitie a rugby-ului mondial.
In cazul de fata, nu cred, insa, ca exista motive reale care sa dea nastere unor dezbateri adanci, declaratia domnului Howells oglindind, inainte de toate, luciditatea si pragmatismul unui antrenor cu mare experienta.
Spre deosebire de editiile anterioare, un aspect interesant legat de editia 2015 a Cupei Mondiale si care merita sa fie scos in evidenta, este prezenta jucatorilor straini care au devenit eligibili pentru a juca sub culorile Romaniei.
Selectionarea jucatorilor straini in echipele nationale a devenit un obicei frecvent, mai ales la nivel european. Jucatori originari din Fiji, Africa de Sud, Noua Zeelanda, Samoa, Argentina, Tonga fac parte din loturile Frantei, Angliei, Scotiei, Irlandei, Italiei si Tarii Galilor.
Pentru Romania, insa, prezenta lui Otar Turashvili (Georgia), Johannes Van Heerden (Africa de Sud), Michael Wiringi (Noua Zeelanda) si Paula Kinikinilau (Tonga) reprezinta o premiera absoluta.
Fiind vorba, deci, de o situatie cu totul si cu totul noua, intrebarea care se poate pune, in mod legitim, ar fi urmatoarea:
Cum poate fi considerata selectionarea acestora in echipa nationala?
Cu riscul de a ma repeta, mi se pare potrivit sa subliniez ideea potrivit careia selectionarea celor patru jucatori este o dovada a pragmatismului antrenorului galez care a cautat sa acopere, in acest mod, posturile cele mai vulnerabile din cadrul echipei.
Michael Wiringi si Paula Kinikinilau au fost selectionati in doua posturi-cheie: „uvertura” si centru. Acestea sunt doua pozitii cruciale la nivelul carora echipa nationala a suferit – stim bine cu totii – ani si ani la rand.
Fara a dramatiza, imi ingadui sa afirm ca in istoria echipei nationale pozitia de mijlocas la deschidere a constituit, mai tot timpul, o „rana” deschisa.
Si fara a minimaliza in niciun fel importanta si contributia fiecarui jucator care a purtat tricoul cu numarul 10, cred ca de la Dumitru Alexandru rugby-ul romanesc nu a mai avut un mijlocas la deschidere de valoare internationala.
De aceea, aparitia lui Michael Wiringi are darul de a da sperante suporterilor Nationalei.
Sperantele noastre si responsabilitatile sale sunt cu atat mai mari cu catin sistemul de joc al „Stejarilor”, rolul mijlocasului la deschidere va fi un rol absolut crucial.
Crescut si educat in sistemul neo-zeelandez, Michael Wiringi poate deveni „dirijorul” de care are atata nevoie echipa noastra. Un „dirijor” capabil sa conduca si sa controleze ritmul si directiile de atac gratie viziunii clare a jocului, instinctului creativ si sigurantei in alegerea rapida a optiunilor tactice.
In special, in partidele cu Franta si Irlanda, in care este de asteptat ca echipa noastra sa fie supusa unei formidabile presiunii ofensive, clarviziunea, siguranta si precizia executiilor (pase si joc de picior) vor constitui atributele esentiale ale jocului „uverturii” noastre care vor avea o influenta decisiva asupra evolutiei generale a echipei si a rezultatului final.
La randul sau, Paula Kinikinilau poate oferi o alta dimensiune liniei de treisferturi prin capacitatea de a perfora „perdeaua” defensiva adversa, marind, astfel, forta de penetrare in fazele de atac si creand, in acelasi timp, spatii libere pentru colegii sai de linie.
Cum Catalin Fercu va interpreta un rol proeminent in sistemul ofensiv al echipei, unul dintre telurile prezentei lui Paula Kinikinilau in centrul liniei de treisferturi este acela de a crea culoare de atac pentru fundasul nostru.
Proveniti din Emisfera sudica, Wiringi si Kinikinilau sunt jucatori de instinct, iar speranta noastra, a tuturor, este ca odata integrati, cu succes, in structura clasica, traditionala a rugby-ului romanesc prezenta lor va amplifica, in mod semnificativ, potentialul ofensiv al echipei.
Sperantele puse in acesti doi jucatori sunt mari si dorinta tuturor suporterilor esta ca ei sa se ridice la nivelul asteptarilor.
De-a lungul anilor, Romania nu a dus lipsa de inaintasi de valoare, asa incat s-ar putea pune intrebarea daca „Stejarii” aveau nevoie de naturalizarea celor doi inaintasi, unul din Georgia si celalalt din Africa de Sud.
Dupa parerea mea, raspunsul este afirmativ si subliniaza, inca o data, pragmatismul domnului Howells.
Otar Turashvili amplifica prin „vana” sa de inaintas georgian dimensiunea fizica a gramezii.
In rugby-ul zilelor noastre,presiunea fizica exercitata de linia intai reprezinta un factor important in duelul gramezilor, iar prin introducerea lui Turashvili, linia intai va juca, practic, cu trei pilieri.
„Meseria”sa, insa, este cea de taloneur, asa incat precizia repunerilor in tuse trebuie sa constituie prioritatea principala. Sincronizarea cu „prinzatorii” sai va fi esentiala pentru ca „Stejarii” nu isi pot permite sa piarda baloane pe propriile repuneri.
Prezenta lui Johannes van Heerden va avea drept efect sporirea fortei liniei a doua, sud-africanul complementand, prin experienta sa, tineretea lui Marius Antonescu si Valentin Poparlan.
In bataliile care o asteapta, gramada „Stejarilor” trebuie sa dea dovada de o permanenta stabilitate pentru a face fata redutabililor adversari din grupa si este de asteptat ca Turashvili si van Heerden sa aiba o contributie majora la realizarea unei platforme solide a gramezii.
De coeziunea si coordonarea liniilor intai si a doua va depinde in mare masura forta si eficienta gramezii. Mihaita Lazar – revelatia Cupei Mondiale din 2011 – formeaza impreuna cu Paulica Ion o pereche de pilieri foarte puternica, fiind dublati de Andrei Ursache si Horatiu Pungea care si ei evolueaza la cluburi din Hexagon.
In privinta selectiei inaintasilor, este interesant de remarcat ca prin alegerea a trei specialisti in linia a doua – van Heerden, Antonescu si Poparlan – antrenorii au avut flexibilitatea de a selectiona sase jucatori in linia a treia, socotindu-l si pe Valentin Ursache.
Nu stiu daca jucatorul de la Oyonnax a fost selectionat in linia a doua sau a treia, dar el poate evolua cu succes in ambele compartimente.
Avand in vedere ca toate meciurile vor da nastere unor extraordinare inclestari fizice, polivalenta lui Valentin Ursache nu poate decat sa fie utila echipei.
Dincolo de valoarea individuala, un alt aspect legat de jucatorii straini, aspect care mi se pare foarte important este influenta culturii rugbystice pe care acestia o reprezinta.
Proveniti din tari diferite, fiecare dintre ei aduce o frantura din cultura tarii de bastina, ceea ce poate avea o influenta benefica asupra coechipierilor. Sunt convins ca fiecare jucator din lot a avut cate ceva de invatat de la Wiringi, Kinikinilau, Turashvili si van Heerden.
Si fiindca am pomenit de linia a treia, imi permit urmatoarea observatie:
Indiferent de cine va fi selectionat, linia a treia va fi alcatuita din jucatori masivi care vor avea o contributie semnificativa in gramezile ordonate si in tuse.
Linia a treia este o reflectare a „matritei” stilului de joc preconizat de antrenori si, dupa cum am amintit mai devreme, gabaritul va constitui un avantaj in momentele fixe.
S-ar putea, insa, ca reversul medaliei sa se faca simtit in jocul la sol, in zona de „breakdown”, acolo unde flankerii cu gabarit mai mic, cu centrul de greutate coborat, deci mai rapizi, vor fi avantajati inlupta pentru recuperarea balonului.
Inainte de a incheia imi ingadui sa remarc prezenta a in lotul echipei a trei jucatori din generatia „Nairobi 2009”.
Alexandru Tarus, Madalin Lemnaru si Adrian Apostol au fost componenti ai echipei Under-20 care a castigat Grupa B a Campionatului Mondial de Juniori desfasurat in Kenya, la Nairobi, in 2009. Imi amintesc ca Alexandru Tarus, pilier dreapta atunci, a format impreuna cu Eduard Marinca si Catalin Graur o linia intai foarte puternica.
Selectia lor in Nationala arata traseul normal pe care jucatorii talentati si harnici ar trebui sa il urmeze, in mod normal, de la juniori la seniori.
Asadar, ″Stejarii″ au pornit in cea mai dificila campanie a carierei, purtand sperantele lor si ale noastre.
Nu ne ramane decat sa le uram: succes!
Eugen Cionga (Toronto)
