Despre rugby, de dincolo de Atlantic…Canada-Romania 9-25: Victoria apararii

In primul rand, fara a exagera valoarea acestui succes – avand in vedere calitatea mediocra a meciului – si fara a afisa un patriotism de parada, parerea mea este ca aceasta victorie trebuie salutata, remarcand, inainte de orice, faptul ca a fost obtinuta in 14 jucatori.

A evolua in deplasare, intr-un meci international – chiar daca nu de cel mai inalt nivel tehnic- in inferioritate numerica timp de aproape 40 de minute si a castiga la 16 puncte diferenta, fara a primi eseu, iata o performanta care trebuie apreciata si laudata.

In aceste conditii dificile pentru „Stejari”, factorul decisiv care a facut posibila aceasta victorie a fost, fara indoiala, apararea; o aparare care a fost capabila sa absoarba presiunea gazdelor de-a lungul intregii partide.

Au fost momente de maxima presiune, cu faze desfasurate la cativa metri de linia butului, cand orice eroare, cat de mica – tehnica sau de plasament – ar fi ingaduit gazdelor sa inscrie o incercare.

Este meritul defensivei ca nu au fost comise asemenea erori, rezistenta in fazele fierbinti de aparare dand incredere echipei pentru a proteja avantajul pe tabela de scor.

Imi ingadui sa zabovesc asupra  catorva aspecte care, socotesc eu,  merita sa fie scoase in evidenta:

Orice meci de rugby – indiferent daca este vorba de infrangere sau victorie –  reprezinta un efort colectiv. Cei 15 jucatori castiga si pierd impreuna.

In sanul colectivului exista, insa, intotdeauna, individualitati care in anumite momente intaresc, prin evolutia lor, forta colectiva a echipei. Si in meciul de la Edmonton au existat asemenea individualitati pe care imi permit sa le pomenesc in continuare:

In opinia mea, Johannes van Heerden a fost cel mai bun jucator de pe teren. Si fac aceasta afirmatie fara nici cea mai mica intentie de a minimaliza, in vreun fel, reusitele lui Tangimana Fonovai, autorul a doua eseuri extrem de importante.

Cel mai roman dintre sud-africani reprezinta un pilon solid, nu doar al gramezii, ci si al intregii echipe Nationale a Romaniei.

Van Heerden este un inaintas cu mari calitati, posedand – alaturi de mobilitate si forta de penetrare – un deosebit simt al orientarii si al plasamentului in teren. Aceasta calitate s-a vazut in cateva faze critice ale meciului de la Edmonton, atat in aparare cat si in atac, el fiind prezent in toate cele trei faze care au dus la marcarea eseurilor.

 Jucatorul nostru de linia a doua a creat, impreuna cu Turashvili faza primului eseu marcat de Viorel Lucaci (ce splendida cursa, „galopand” impetuos prin inima apararii adverse!), a asigurat, impreuna cu Paula Kinikinilau, continuitatea fazei la capatul careia Tangimana Fonovai a marcat cel de-al doilea eseu al meciului, participand si in faza ultimului eseu.

Nu l-am intalnit niciodata pe jucatorul Stiintei Baia Mare, dar urmarindu-l in meciurile Nationalei si citindu-i declaratiile in presa am capatat impresia unei personalitati animate de un adanc simt al responsabilitatii si de sentimente de profund respect si loialitate pentru tara sa de adoptie.

Cel de-al doilea jucator pe care imi permit sa il remarc este Ionel Badiu, un jucator care reprezinta un mare castig pentru Nationala.

 Pilier-ul nostru s-a dovedit foarte solid in momentele fixe, contribuind, in mod esential, la stabilitatea gramezii.

In plus, el s-a remarcat in joc deschis, fiind autorul placajului decisiv care l-a dezechilibrat pe DTH van  der Merwe la faza periculoasa din minutul 3, impiedicand, astfel, inscrierea eseului de catre aripa gazdelor.

Cel de-al treilea jucator este, desigur, Fonovai Tangimana care are meritul de a fi marcat doua eseuri absolut hotaratoare. Aceste eseuri au permis Stejarilor sa se desprinda si sa obtina o victorie importanta.

Si pomenind de reusitele aripei noastre, nu se poate sa nu remarcam fluiditatea fazei celui de-al doilea eseu datorata tehnicii individuale, cu pase din pozitii foarte dificile – marca „Emisfera Sudica” – purtand amprenta lui Paula Kinikinilau, Johannes van Heerden si Tangimana Fonovoi!

Intr-un meci de slab nivel tehnic, echipa noastra a avut cateva sclipiri – ca cele enumerate mai sus –  care au iluminat peisajul, in general, mediocru al partidei.

Este important de subliniat faptul ca cele trei eseuri au fost inscrise in urma unor faze foarte bine executate.

Obtinerea victoriei, cu toate meritele care ii revin, nu trebuie, insa, sa ne impiedice sa observam si ceea ce nu a mers bine in acest meci.

Inteleg ca traseul Bucuresti-Tokyo-Edmonton a fost lung si foarte obositor. Nu este deloc usor sa joci doua meciuri internationale, in doua saptamani, traversand fusurile orare.

Respectand aceste realitati, trebuie, totusi, sa evaluam performantele echipei cu echilibru, luciditate si onestitate.

In meciul de pe Ellerslie Park, „Stejarii” au pierdut posesia balonului mult prea des și mult prea usor, oferindu-le gazdelor posibilitatea de a domina atat teritorial cat si posesia balonului, creand, astfel, prelungite momente de presiune.

In acelasi in timp s-a observat ca tusa continua sa fie o problema.

Fara a diminua importanta acestei izbanzi, sa fim realisti si sa ne gandim ca in fata unui adversar de calibru diferit, toate aceste neajunsuri ar fi fost scump platite.

Repet, faptul ca victoria a fost obtinuta in 14 jucatori reprezinta un aspect care nu poate fi minimalizat conferind o dimensiune aparte acestui succes. Ea a fost obtinuta datorita organizarii defensive si unor sclipiri ofensive care au surprins apararea gazdelor.

Succesul de la Edmonton ne face placere, dar „Stejarii” urmeaza sa intalneasca Brazilia, la Bucuresti.

Atentie! Faptul ca, in luna martie, Brazilia a invins Canada , 24-23, nu trebuie sa-i faca sa priveasca meciul cu usurinta.

Din perspectiva Canadei, meciul a constituit o imensa dezamagire.

In ultimele 16 meciuri internationale – disputate in 2016 si 2017 – Canada a castigat doar 5 meciuri si a pierdut 11. Cele 5 succese au fost obtinute in fata selectionatelor din Uruguay, Brazilia, Chile ( de 2 ori) si Rusia.

Echipa antrenata de neo-zeelandezul Mark Anscombe pare ca nu isi poate (re)gasi reperele.

Meciul de la Edmonton a fost, probabil, cel mai slab meci al echipei Canadei de multi, foarte multi ani.

A fost o evolutie lipsita de coeziune, de consistenta, presarata cu greseli elementare.

Calitatea executiei s-a situat la cel mai coborat nivel posibil, influentand, in mod negativ, toate aspectele jocului.

Suporterii canadieni au suferit o deceptie profunda si este greu de explicat cum o echipa care,totusi, numara in randurile sale jucatori de valoare, precum DTH van der Merwe,  Tyler Ardron, Phil Mack, Ciaran Heard,  Conor Braid, Conor Trainor, nu se poate desprinde de mediocritatea in care se zbate de cativa ani.

Sa joci timp de aproape 40 de minute in superioritate numerica si sa pierzi cu 9-25 fara a inscrie un eseu, nu este acceptabil la nivel international.

Sigur, canadienii se pot plange ca decizia anularii eseului marcat de Tyler Ardron combinata cu eliminare temporara a lui DTH van der Merwe a fost discutabila.

Sigur, arbitrajul a fost, pe alocuri confuz, presarat cu lungi intreruperi si decizii surprinzatoare.

Dar, esenta problemei nu se afla in potentialele greseli de arbitraj.

Problema a fost ca Brett Beukaboom si coechipierii sai etalasera un nivel nesatisfacator pana in momentul eliminarii lui DTH van der Merwe si au continuat in aceeasi directie pana la sfarsitul meciului.

In rugby-ul de astazi, a juca in superioritate numerica timp de aproape 40 de minute intr-un meci international  reprezinta un avantaj substantial, care, in general, este fructificat.

Din pacate pentru ei, canadienii nu a reusit sa inscrie niciun eseu; mai mult decat atat, ei au primit alte doua eseuri, eseuri care au facut diferenta.

In privinta arbitrajului, imi permit sa fac doar urmatoarea observatie:

In aceasta noua era a rugby-ului profesionist, este nevoie – ca si in cazul jucatorilor si al antrenorilor –si  de un proces de formare al arbitrilor.

Acest proces este organizat si dirijat de World Rugby.

Evaluarea progresului arbitrilor si criteriile care stau la baza delegarii lor este, de asemenea, o responsabilitate a autoritatii care guverneaza dezvoltarea rugby-ului pe plan mondial.

Dupa cum, aprecierea competentiei si evaluarea  prestatiei arbitrilor – facute in mod obiectiv –  in meciurile internationale ramane tot o responsabilitate a World Rugby.

Eugen Cionga

Toronto

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile