Daca cel de-al doilea test a fost plin de dramatism, ce sa mai spunem despre acest al treilea test?!
Si trebuie sa incepem cu sfarsitul, deoarece momentul culminant a fost atins, desigur, in ultimul minut al meciului cand, la scorul de 15-15, arbitrul Romain Poite a devenit, deodata, eroul principal al partidei.
Faza este simpla: la repunerea balonului de la centrul terenului – dupa ce Owen Farrell transformase lovitura de pedeapsa, aducand egalitatea pe tabela de scor – Liam Williams si Kieran Read s-au infruntat intr-un duel aerian, luptand pentru posesia balonului. Fundasul „Lions” a comis „inainte”, iar taloner-ul sau, Ken Owens, a jucat balonul aflandu-se, intr-adevar, in pozitie de ofsaid.
Ken Owens a prins, instinctiv, balonul cu bratul stang, pentru cateva fractiuni de secunda, lepadandu-l apoi, rapid. Anton Lienert-Brown – centrul All Black – culege balonul sprintand catre butul advers, cursa sa fiind intrerupta de fluierul arbitrul Romain Poite, care ridica bratul indicand lovitura de pedeapsa in favoarea All Blacks.
Arbitrul francez revine, insa, si cere reluarea video prezentata de arbitrul australian George Ayoub.
Dupa consultari cu colegii sai, George Ayoub, sud-africanul Jaco Peyper si compatriotul sau, Jerome Garces, Romain Poite schimba decizia, acordand gramada ordonata gazdelor, motivul fiind ca taloneur-ul Ken Owens se afla intr-o pozitie de „accidental offside”.
Cum defineste regulamentul actiunea de „accidental offside”?
Nu vreau, nici pe departe, sa joc rolul unui arbitru, imi permit doar sa observ urmatoarele.
Recitind regulamentul, parerea mea este ca articolele 11.6 (a) si 11.7 sunt cele care s-ar aplica fazei in cauza.
- (a) Dacă un jucator aflat in ofsaid nu poate evita sa fie atins de balon sau de un coechipier purtator de balon, el este in ofsaid accidental. Daca echipa jucatorului nu castiga niciun avantaj din aceasta, jocul va continua. Daca echipa sa castiga un avantaj, se va forma o gramada, echipa adversa avand introducerea balonului.
- Când un jucator face un inainte si un coechipier aflat in ofsaid joaca balonul, jucatorul in ofsaid este pasibil de a fi penalizat daca jucarea balonului a impiedicat un adversar sa castige un avantaj.
Sancţiune: Lovitura de pedeapsa.
Banuiesc ca diferentele de opinii izvorasc din modul in care este interpretat contactul dintre jucator si balon in faza respectiva.
Am sa incerc sa explic nuantele pe care – dupa parerea mea – le pot imbraca aceste diferente:
In cazul in care mingea, in traiectoria sa, se loveste de jucator fara ca acesta sa faca vreun gest pentru a o prinde, atunci cred ca se poate spune ca jucatorul a fost lovit, in mod accidental, de balon. Prin urmare, jucatorul nu a avut intentia de a prinde mingea, ci mingea a lovit jucatorul. Aceasta explicatie s-ar incadra in articolul 11.6 (a).
In cazul in care mingea, ricosata dintr-un „inainte” comis de un coechipier, il loveste pe jucator si acesta face, in mod instinctiv, gestul de a o prinde – si chiar o prinde pentru cateva secunde, asa cum a fost cazul taloneurului galez – atunci, cred eu, factorul „accidental” dispare. In acest caz, faza ar trebui judecata prin prisma articolului 11.7
Faza de pe Eden Park este complicata si dificil de disecat. Owens se afla in miscare cand balonul l-a lovit si, instinctiv, l-a prins cu bratul stang, lepadandu-l aproape instantaneu. A avut intentia, oare, sa prinda balonul? Greu de spus, Owens s-a pomenit lovit de minge, problema este ca a strans balonul in brate pentru cateva fractiuni de secunda, balon care ricosase din „inaintele” comis de coechipierul sau, Liam Williams.
Dupa parerea mea, situatia in care s-au aflat Liam Williams si Ken Owens s-ar incadra mai mult in articolul 11.7 decat in articolul 11.6 (a).
Si chiar daca arbitrul ar aplica articolul 11.6 (a), atunci domnul Poite ar fi trebuit, probabil , sa lase jocul sa continue, deoarece Anton Lienert-Brown recuperase balonul si sprinta catre butul „Leilor”. Nimeni nu poate stii daca el ar fi marcat, dar fluierul arbitrului a oprit desfasurarea fazei.
In fine, pareri si pareri…
Revenind la ultimul test de la Auckland, mi s-a parut ca, din punct de vedere al punctelor marcate, acest meci a fost o copie a testului de la Wellington, rolurile fiind inversate: All Blacks au inscris doua eseuri, in timp ce „Lions” au marcat cinci lovituri de pedeapsa.
Se cuvine remarcat faptul ca cele doua eseuri au fost inscrise de doi debutanti: Ngani Luamape ( care a jucat, pentru prima data, ca titular) si Jordie Barrett, fratele lui Beauden Barrett!
Si ambele eseuri au fost inscrise la capatul unor faze foarte bine construite.
La primul eseu, Beauden Barrett a lansat o diagonala de pe partea stanga pe dreapta, fratele sau, Jordie Barrett, a voleibalat balonul, care a ricosat in fata lui Laumape, iar tanarul centru a plonjat in terenul de tinta.
Cel de-al doilea eseu a fost marcat in urma unei faze clasice: Brodie Retallick a castigat balonul in tusa, Aaron Smith a deschis treisferturile, iar Laumape, desi placat de Jonathan Davies, i-a pasat lui Anton Lienert-Brown, iar acesta, mai departe, lui Jordie Barrett, care a marcat primul sau eseu pentru All Blacks.
Neo-zeelandezii au atacat continuu, exercitand o presiune puternica, dar meritul „Leilor” a fost acela ca nu le-au permis, niciun moment, sa se desprinda.
Elliot Daly a reusit o transformare senzationala de la peste 50 de metri, in timp ce Owen Farrell a transformat celelalte patru lovituri de pedeapsa.
De subliniat faptul ca, in cea de-a doua repriza, Jerome Kaino a primit un cartonas galben, dar „Leii” nu au profitat de superioritatea numerica.
Prin urmare, a fost un meci strans, o inclestare dura si darza care, in pofida unor greseli elementare, a dat nastere unui meci spectaculos.
Cine a castigat? Cine a pierdut?
Cred ca ambele echipe au simtit la sfarsitul meciului ca ar fi putut castiga meciul decisiv si au incercat, probabil, un sentiment de nemultumire.
Nu stiu daca una dintre echipe ar fi meritat mai mult decat cealalta sa castige aceasta serie de meciuri.
Personal, cred ca egalul din ultimul meci a fost rezultatul potrivit.
Noua Zeelanda a dominat in primul test, British „Lions” au dominat cel de-al doilea test, in timp ce in cel de-al treilea meci niciuna dintre echipe nu a reusit sa se impuna in mod decisiv.
Presa neo-zeelandeza considera ca All Blacks au pierdut sansa de a castiga seria celor trei meciuri din cauza arbitrilor francezi, in timp ce presa britanica ii lauda, desigur, pe Jerome Garces si Romain Poite.
Erori de arbitraj au existat (si vor mai exista), intr-adevar, dar mi se par nedrepte afirmatiile conform carora All Blacks nu au castigat seria de meciuri cu British Lions din cauza arbitrilor.
Aceasta inseamna sa diminuezi meritele „Leilor”, care au evoluat foarte bine, mult peste asteptarile presei neo-zeelandeze.
Inainte de a acuza arbitrii, ar trebui sa ne gandim ca in al doilea test, Beauden Barrett a ratat trei lovituri de pedeapsa din pozitii favorabile, iar in ultimul test el a ratat o alta dintr-o pozitie centrala, precum si transformarea unui eseu. Daca Barrett ar fi transformat toate loviturile de care a beneficiat, All Blacks ar fi castigat si celelate doua meciuri. Daca…
Dar, dincolo de ratarile „uverturii” neo-zeelandeze, mi se pare important sa subliniez aspectul urmator:
„Compresorul” All Blacks nu a functionat la turatia maxima.
In ultimele doua teste, All Blacks nu au mai etalat acelasi nivel inalt al calitatii executiei, asa cum au facut-o in primul test, ei dovedindu-se vulnerabili.
Aici, in planul calitatii executiei, al acuratetii executiei in teren au pierdut All Blacks sansa de a castiga aceasta serie cu Lions.
Apoi, precizia transformarilor a constituit o problema, Beauden Barrett ratand cateva lovituri de pedeapsa din pozitii favorabile.
Un alt aspect care merita sa fie remarcat l-a constituit gramada ordonata.
Am asistat, in sfarsit, la o serie de meciuri in care infruntarea gramezilor ne-a amintit de rugbyul de altadata: gramada ca o proba de forta; gramada – o ciocnire dura avand drept scop castigarea balonului; gramada – un instrument care sa contribuie la castigarea – daca era posibil – a unui ascendent moral.
Obisnuiti in ultimii ani cu spectacolul trist si cenusiu al unor gramezi prabusite si refacute de nenumarate ori, cu discutii ale arbitrilor cu liniile intai, cu minute in sir petrecute asteptand sa se lege gramezile, cele trei meciuri test au constituit un regal al inclestarii celor doua gramezi.
In ceea ce ii priveste pe „Lions”, egalul reprezinta, cred eu, o victorie.
Porniti in acest turneu cu sanse minime, priviti cu compatimire dupa primul test, „Leii” nu si-au pierdut increderea in fortele lor, revenind spectaculos la Wellington si rezistand, la fel de spectaculos, la Auckland.
Apararea si coeziunea au fost, cu siguranta, punctele forte al selectionatei – o selectionata, sa nu uitam – formata din cei mai buni jucatori ai Angliei, Scotiei, Tarii Galilor si Irlandei.
Ar fi nedrept sa evidentiez un jucator in detrimentul celorlalti. Exista, insa, intotdeauna, individualitati care maresc, prin evolutia lor, forta colectiva a echipei.
Din tabara All Blacks: Brodie Retallick, un exceptional jucator de linia a doua!
Din tabara Britisth Lions: Sean O’Brien, o aripa de gramada exceptionala! Felul in care a urmarit si sustinut purtatorul de balon in faza eseului – un eseu magnific! – inscris in primul test, va ramane in istoria rugbyului nu doar prin splendoarea fazei, ci, mai ales, ca un exemplu care intruchipeaza esenta rolului unei aripi de gramada.
A fost o serie de trei meciuri pline de intensitate, dramatism, o lupta crancena care a creat un spectacol rugbystic de calitate.
Prin urmare:
Multumim All Blacks! Multumim British Lions!
Eugen Cionga
Toronto
Sursa foto: www.abc.net.au
