Motto: „Jocul colectiv nu se construieste bazat pe individualism – procesul este invers – individualismul se construieste bazat pe jocul colectiv; iar aceasta inseamna cu totul si cu totul altceva”. Sir Fred Allen
Kieran Crowley a fost numit antrenor al selectionatei Canadei in Martie 2008. Numirea sa a constituit o surpriza (foarte placuta, de altfel!) pentru comunitatea rugby-ului canadian, deoarece nimeni nu se astepta ca, in procesul de selectie, sa apara un candidat din Noua Zeelanda.
Nimeni nu se astepta ca scoaterea la concurs a acestui post – chiar daca era pentru echipa nationala – intr-o tara in care hocheiul pe gheata este „regele” tuturor sporturilor, sa trezeasca interesul unui fost All Blacks! Si totusi, chiar asta s-a intamplat!
Mai mult decat atat, a atras interesul unui fost fundas care a evoluat de 35 de ori pentru selectionata All Blacks, inclusiv doua editii ale Cupei Mondiale, in 1987 si 1991, si care a debutat in meseria de antrenor pregatind, in 1994 si 1995, echipa din satul sau natal, Kaponga, o asezare cu numai 200 de locuitori.
Apoi, Crowley a antrenat selectionata provinciei Taranaki, pentru ca, in 2002-2003, sa faca parte din comitetul de selectie al All Blacks („ aceasta a fost o mare onoare” marturiseste, cu mandrie, Crowley), sub „domnia” lui John Mitchell.
In sfarsit, in 2007 a condus selectionata Under-19 a Noii Zeelande (din care faceau parte, printre altii, Sam Whitelock, Israel Dagg, Zac Guildford, Ben Afeaki – astazi cu totii All Blacks!) care a castigat Campionatul Mondial desfasurat in Irlanda!
Nimeni nu ar fi putut garanta atunci, ca numirea sa avea sa constituie un succes; nimeni nu ar fi putut prezice atunci, in ce masura antrenorul venit din Taranaki era alegerea potrivita pentru selectionata Canadei.
Evolutia ulterioara a selectionatei ˝Frunzei de Artar˝ a demonstrat, cu prisosinta, ca desemnarea lui Kieran Crowley ca antrenor al echipei Canadei a fost una dintre cele mai bune decizii ale Federatiei Canadiene de Rugby (Rugby Canada).
De la sosirea sa in martie 2008, Kieran Crowley a constituit unul dintre motivele principale ale progresului constant al echipei nationale, instaland, cu rabdare, picatura cu picatura, spiritul si mentalitatea neo-zeelandeza in rugby-ul canadian.
Canada nu va deveni Noua Zeelanda a Nordului, dar nu acesta este scopul. Scopul este acela de a folosi fundamentele culturii rugbystice din indepartata Aotearoa pentru a ajuta la crearea si consolidarea unei culturi rugbystice canadiene.
Nu a fost o intreprindere usoara; este vorba despre un proces complex, complicat, care necesita re-cladirea, re-ajustarea si intarirea unui sistem care este inca amator si care trebuie sa se adapteze noilor realitati – dure, de altfel – ale rugby-ului profesionist.
In aceasta epoca in care rugby-ul a devenit profesionist nu este usor sa fii antrenorul unei echipe care apartine celei de-a doua grupe valorice a ierarhiei mondiale.
Pe de o parte, exista satisfactia de a participa la re-cladirea si consolidarea unor structuri, avand sentimentul de a te numara printre cei care pot face, realmente, diferenta intr-o tara in care rugby-ul este departe de a fi cel mai popular sport.
Pe de alta parte, este un proces migalos si, in acelasi timp, frustrant.
De ce?
Pentru ca de la inceputurile sale, in august 1995, profesionismul a creat o fosa adanca intre natiuni, intre „marile puteri” ale rugby-ului mondial, in care sportul cu balonul oval ocupa un loc de frunte in cultura sportiva a tarilor respective, si natiunile „mici”, in care rugby-ul nu se bucura de aceeasi indelungata traditie .
Aceasta rapida si brutala tranzitie, de la statutul amator la cel profesionist, a avut drept efect, intr-o prima faza, intarirea natiunilor puternice si slabirea celor care erau, deja, suferinde. Intre timp, situatia s-a mai imbunatatit, programele de sustinere, tehnica si financiara, organizate de catre International Rugby Board (IRB), au dat roade; acum, exista un echilibru evident intre natiunile din cadrul celei de-a doua grupe valorice a ierarhiei mondiale, mentinandu-se, deocamdata, (cu mici exceptii) un decalaj valoric clar intre Grupa 1(locurile 1-10) si Grupa 2 (locurile 11-20).
Statisticile si rezultatele de pe tabela de scor au reprezentat si reprezinta, in continuare, criteriul comun de apreciere a performantelor natiunilor rugbystice, indiferent de grupa valorica din care fac parte. In acelasi timp, insa, este important de observat ca exista diferente substantiale in ceea ce priveste structura, infrastructura si mijloacele financiare de care dispune fiecare dintre aceste natiuni.
Iar structura, infrastructura si mijloacele financiare nu ofera imaginea completa, in profunzime, a situatiei fiecarei natiuni. Ele nu pot dezvalui framantarile, suisurile si coborasurile, momentele de indoiala, dezamagirile si sperantele – ale antrenorilor si jucatorilor, deopotriva – starea de spirit care exista, dincolo de conferintele de presa, de interviuri, de show-urile televizate, in intimitatea taberelor echipelor ”mici”.
Orice antrenor stie – iar Kieran Crowley nu este o exceptie – ca statisticile si rezultatele reprezinta, in zilele noastre, realitatea cruda a rugby-ului profesionist.
Statisticile si rezultatele reprezinta criteriile de baza in stabilirea ierarhiilor, a clasamentelor, a punctajelor, a fondurilor, criterii care au devenit factorii primordiali in aceasta, mai degraba, pragmatica decat „brave new world” a rugby-ului mondial.
In ultima instanta, performanta unui antrenor este judecata si apreciata in functie de rezultatele echipei sale. Corect sau gresit, drept sau nedrept, aceasta este realitatea profesiunii de antrenor.
Asemenea altor natiuni din cea de-a doua grupa valorica, Canada se confrunta cu greutati si obstacole majore, dar Kieran Crowley, un autentic All Black, cunoaste foarte bine una dintre regulile fundamentale al acestui minunat joc: placat fiind, cazi, te ridici si continui… cazi, te ridici si continui…ca in viata…
Ca si ceilalti antrenori ai echipelor din „Grupa 11-20”, el nu se bucura de luxul de a primi in cantonament jucatori care au inceput sa joace cand aveau 4-5 ani, si care, apoi, pe masura ce cresteau, au invatat, temeinic, bazele rugby-ului, pentru a ajunge sa se perfectioneze in Academiile „marilor puteri”.
El nu se afla in pozitia de a pregati jucatori care au evoluat, in mod regulat, in competitii de nivel inalt – Super 15, Heineken Cup, Top 14 sau Premiership – alaturi de vedete precum Richie McCaw, Will Genia, Jean de Villiers, Brian O’Driscoll sau Thierry Dusautoir. Aceasta nu inseamna ca selectionatei „Frunzei de Artar” ii lipsesc lideri; ei exista, dar nu sunt recunoscuti ca atare deoarece nu evolueaza in fiecare week-end pe scena marilor competitii internationale.
In marea majoritate a cazurilor, jucatorii sai sunt tineri care au inceput sa practice rugby-ul la 13, 14 sau 15 ani, si sosesc pe terenurile de rugby ca niste simpli soldati gata sa lupte in transee. Acestea sunt, insa, situatiile in care calitatile unui adevarat antrenor ies la iveala; aceste sunt situatiile in care antrenorul este cel care poate face diferenta, incetand sa fie doar un tehnician, el, antrenorul, transformandu-se intr-un dascal.
Un antrenor de valoare, indiferent de nivelul echipei pe care o antreneaza, trebuie sa „scoata” ceea ce este mai bun in jucatorul sau; si, uneori, sa „scoata” la lumina calitati de care nici jucatorul insusi nu este constient ca le poseda.
Kieran Crowley stie sa transmita si sa „injecteze” pasiunea, dorinta de a persevera, vointa, increderea, dar si puterea de a visa ca intr-o buna zi, ei, „soldatii” anonimi de astazi vor ajunge „generalii” de maine.
Multe obstacole s-au ridicat in fata fermierului din Kaponga, in drumul sau pe „potecile” rugby-ului canadian, iar unul dintre ele este cultura tarii.
Nu este usor sa propovaduiesti „religia” rugby-ului pe un continent dominat de cele patru sporturi profesioniste majore care, practic, detin „monopolul” interesului general, atat al publicului cat si al industriei sportive nord-americane: baseball-ul, baschetul, fotbalul american si hocheiul. Si este cu atat mai greu, intr-o tara in care un tanar hocheist care, daca ajunge sa joace in National Hockey League (NHL) poate avea, la nici 20 de ani, un salariu anual intre $850,000 si $1,100,000!
Nu este usor sa atragi copiii si adolescentii catre rugby, cand parcurgand lista celor „Zece Faimosi Canadieni”, se observa ca Wayne Gretzky – The Great One – ocupa locul 10, iar Don Cherry, un fost antrenor si un foarte excentric comentator al meciurilor de hochei din NHL, ocupa locul 7, inaintea lui Sir John MacDonald, cel dintai Prim Ministru al Canadei!
Nu este deloc usor sa realizezi progrese semnificative, la nivel mondial, pe scena rugby-ului profesionist cand in tara nu exista competitii profesioniste, iar rugby-ul este suta la suta amator.
Kieran Crowley, insa, care a crescut la o ferma de vaci, in Taranaki, si isi aminteste cum isi ajuta parintii in truda zilnica, dar si diminetile racoroase in care un prichindel de 5 ani se juca cu mingea de rugby, in picioarele goale, pe pajistile din imprejurimile fermei, stie foarte bine ce inseamna a munci din greu si a nu a ceda in fata greutatilor.
Sosit in Canada, el s-a apucat de treaba imediat. In primul rand, a format o echipa de profesionisti, inconjurandu-se cu tehnicieni specializati in fiecare aspect al jocului: pentru pregatirea gramezii, a apararii, a conditiei fizice. Odata cu crearea acestui grup de tehnicieni, ceea ce a insemnat tranzitia de la un statut amator la unul profesionist si pentru antrenori, Crowley a creat o viziune si o strategie, a adus rigoare si structura, consistenta si coerenta; si, nu in ultimul rand, vointa de a schimba si de a implementa schimbarile pe care le-a considerat necesare.
In trecut, selectionata Canadei era recunoscuta, inainte de toate, pentru practicarea unui joc bazat pe forta inaintasilor; in meciurile disputate in Franta, canadieniii erau porecliti “les bûcherons” (taietorii de lemne). Sub bagheta antrenorului neo-zeelandez – fara a neglija rolul gramezii – accentul a fost pus pe formarea si dezvoltarea tehnicii, o cerinta vitala a rugby-ului modern.
Crowley a jucat un rol esential in crearea unei strategii in cadrul careia una dintre prioritati a fost (si, inca, este) construirea unei fundatii solide care sa permita echipei nationale sa reziste presiunii exercitate de intalnirile internationale (mai intai, in Grupa echipelor care ocupa locurile11-20 in ierarhia mondiala). Unul dintre rezultatele directe ale strategiei sale il constituie largirea „rezervorului” de jucatori pentru selectia in Nationala.
Aceasta reusita a condus la crearea unei alte presiuni, de alta natura, si anume: presiunea generata de concurenta pe posturi. Fiecare jucator este obligat sa evolueze la potentialul maxim, deoarece el este constient ca in cazul oricarui „derapaj” exista, deja, un inlocuitor. Este recunoscut faptul ca Kieran Crowley isi bazeaza selectia pe forma si nu pe reputatia jucatorului. Este o concurenta sanatoasa care contribuie la progresul colectiv, dar si la cel individual.
Ca o ilustrare a acestei strategii, este interesant de observat strategia lui Crowley in ceea ce priveste selectia in recent incheiata competitie IRB Pacific Nations Cup.
In primele trei meciuri, Canada a jucat cu Statele Unite, Fiji si Tonga, obtinand trei victorii pe linie. Intre meciul cu S.U.A si Fiji, antrenorii canadieni au schimbat 7 jucatori, iar intre meciul cu Fiji si cel cu Tonga, ei au schimbat 10 jucatori!
Niciodata pana acum, nu a fost Canada capabila sa efectueze 7 si, respectiv, 10 schimbari de jucatori, intre meciuri consecutive si sa le castige pe toate! Si atentie, nu este vorba de meciuri de pregatire, ci de meciuri de anvergura, disputate in cadrul unei competitii internationale.
Una dintre cele mai importante responsabilitati ale unui antrenor care pregateste o echipa din a doua grupa valorica a ierarhiei mondiale, este aceea de a contribui la imbunatatirea, in ansamblu, a sistemului, si nu doar la o imbunatatire la nivel individual. Desigur, este important ca un jucator sa progreseze sub conducerea unui antrenor, dar ceea ce este mai important este ca progresul individual al jucatorilor sa fie rezultatul cresterii valorice a sistemului.
Filozofia lui Crowley reflecta cu acuratete adevarul simplu, enuntat cu ani in urma, de Sir Fred Allen, legendarul antrenor All Blacks din anii ’60: Jocul colectiv nu se construieste bazat pe individualism – procesul este invers – individualismul se construieste bazat pe jocul colectiv; iar aceasta inseamna cu totul si cu totul altceva”.
Valorile morale? Acestea au fost invatate demult, undeva la capatul lumii, la ferma parintilor sai, in Kaponga, un satuc in Insula de Nord a Noii Zeelande. „Felul in care am crescut, educatia pe care am primit-o, au stabilit valorile pe care, cred, le-am adus in meseria de antrenor: onestitate, vointa de a munci din greu, flexibilitatea”.
Tocmai aceste valori – onestitatea, vointa de a munci din greu, flexibilitatea – combinate cu cunoasterea, profunda, a fenomenului rugbystic, au facut sa fie respectat de jucatorii sai. Si, dupa cum bine se stie, respectul nu este un dat, ci trebuie castigat.
Nu orice antrenor are capacitatea de a conduce spre progres o echipa din cea de-a doua grupa valorica a ierarhiei mondiale; o asemenea pozitie necesita o anumita personalitate posedand anumite calitati. S-ar putea ca si cei mai titrati antrenori, apartinand marilor natiuni ale rugby-ului, sa nu functioneze in mod eficient intr-un asemenea post.
Kieran Crowley apartine unei categorii rare de antrenori care genereaza o intrebare retorica:
Este el, oare, un antrenor care „preda” lectii unei echipe de rugby? Ori, un dascal care antreneaza o echipa de rugby?
Eugen Cionga
Toronto
Varianta in engleza a articolului:
Kieran Crowley – The Portrait of a coach
foto: www.cbc.ca
