.png)
Dupa o asemenea victorie, Tara Galilor este in sarbatoare, iar imnul „Land of my Fathers” a rasunat mai puternic decat „God save the Queen”.
Cum a putut pierde Anglia, un meci in care a dominat 70 de minute, conducand in minutul 52 cu 22-12?
Cum a putut pierde Anglia, un meci in care a dominat net gramada ordonata etaland o superioritate clara in acestsector al jocului?
In primul rand, explicatia principala trebuie cautata in evolutiade-a dreptul eroica a galezilor.
Laurii si laudele se cuvin invingatorilor!
Dominati in fazele fixe, pierzand rand pe rand trei titulari – Scott Williams, Liam Williams si Hallam Amos, care s-au adaugat pe lista celorlalti jucatori accidentati,Cory Allen, Jonathan Davies, Leigh Halfpenny si Rhys Webb – galezii au dat dovada de o formidabila vointa, tenacitate si forta psihica pentru a reveni si a castiga un meci de-a lungul caruia, pana in ultimele 10 minute, nu pareau ca il pot castiga.
Ghinionul accidentarilor care a urmarit echipa Tarii Galilor s-a „spart”, in cele din urma, pe stadionul Twickenham transformandu-se intr-un triumf absolut stralucitor!
Formidabila demonstratie de spirit de sacrificiu si, in acelasi timp, de forta!
In ciuda faptului ca gramada a suferit enorm, aflandu-se sub o presiune constanta in fazele fixe, nefiind capabila nicio clipa sa constituie o platforma solida si stabila, galezii au reusit sa contrabalanseze, intr-un mod dramatic, acest dezavantaj prin eficienta defensiva a liniei a treia Dan Lydiate-Toby Faletau-Sam Warburton si momentele de inspiratie al liniei de treisferturi.
Si, desigur, a mai existat un factor determinant in obtinerea acestei victorii senzationale: Dan Biggar!
„Uvertura” galeza a etalat un joc absolut impecabil!
7 lovituri de pedeapsa si o transformare! Si toate reusite in momente de maxima presiune.
Evolutia sa exceptionala a aratat (daca mai era nevoie) importanta cruciala a unui transformeur de calitate!
Accidentarile in lant au facut ca echipa Tarii Galilor sa evolueze in ultimele 10 minute cu un mijlocas la gramada, Lloyd Williams, pe postul de aripa, cu o aripa, George North, pe postul de centru, si cu un mijlocas la deschidere, Rhys Priestland, pe postul de fundas.
Iar efectul acestor improvizatii a fost fulminant!
La singura faza cu adevarat periculoasa, Lloyd Williams a sprintat de-a lungul liniei de tuse si a executat un „deplace” perfect, Gareth Davies a cules balonul marcand eseu la centru!
Scorul devenise 25-25.
Iar cateva minute mai tarziu, Dan Biggar a transformat o lovitura de pedeapsa de la jumatatea terenului, care avea sa pecetluiasca rezultatul final 28-25 si, odata cu el, o victorie memorabila.
Pentru Anglia, meciul a insemnat un veritabil cosmar.
Sa pierzi pe Twickenham, dupa ce ai condus cu 10 puncte si ai demonstrat o superioritate clara in fazele fixe, in fata unei echipe decimata de accidentari, nu poate fi decat un cosmar.
Adevarat, dupa razboi multi viteji se arata, dar atat de discutata si criticata selectionare a lui Sam Burgess pe postul de centru, nu a dat roadele asteptate si sperate de Stuart Lancaster.
A fost, in cele din urma, un pariu pierdut de antrenorul englez.
Selectionarea centrilor de tip-buldozer a devenit aproape o obsesie a antrenorilor in rugby-ul zilelor noastre.
Lancaster l-a selectionat, probabil, pe Burgess – vedeta rugby-ului in XIII australian – mai ales pentru fizicul sau impresionant (1,93m, 116 Kg). Misiunea principala a lui Burgess a fost sa izbeasca in zidul defensiv galez si apoi sa il blocheze pe Jamie Roberts, si el un centru cu un gabarit impunator (1,93m, 110 Kg).
Stuart Lancaster a vorbit de calitatile de lider si mentalitatea de invingator ale lui Sam Burgess. In finala de anul trecut a ligii profesionist australiene, Burgess a suferit o fractura a obrazului chiar in primul minut al meciului, dar a continuat sa joace fiind declarat„Man of the Match”! Iata, intr-adevar, o atitudine care i-a impresionat, fara indoiala, nu doar pe antrenorii englezi.
Sosit de-abia de cateva luni in rugby-ul in XV, penduland intre pozitia de flanker la clubul sau Bath si cea de centru la echipa nationala, lipsa de experienta si-a spus, insa, cuvantul, iar aceasta s-a vazut, limpede, la faza din minutul 37 cand Scott Williams a sprintat, cu usurinta, printre Burgess si Farrell, sarjand adanc in inima apararii engleze.
Pozitionarea unui centru in rugby-ul in XV este complet diferita de cea din rugby-ul in XIII, iar in faza respectiva Williams a profitat de plasamentul gresit al lui Burgess.
Dar nu Sam Burgess este vinovat pentru infrangerea dezastruoasa de pe Twickenham.
Daca Anglia a dominat cu atata autoritate gramada ordonata si nu castigat, inseamna ca a pierdut meciul in alta parte.
Cauzele infrangerii trebuie cautate, probabil, in batalia jocului la sol, in zona de „breakdown”, acolo unde englezii au fost, deseori, penalizati.
Intotdeauna deciziile arbitrului vor starni discutii, dar indisciplina englezilor in jocul la sol a dus la loviturile de pedeapsa transformate de Dan Biggar, toate cele 7 lovituri de pedeapsa fiind acordate in jumatatea de teren a gazdelor.
De asemenea, cred ca englezii au fost, in parte, si victima propriului lor succes in gramada ordonata. Simtind ca sunt superiori si domina cu autoritate, au crezut, probabil ca nu au cum sa piarda meciul.
Mai mult decat atat, la ultimul atac cand au obtinut o lovitura de pedeapsa, Chris Robshaw a ales sa joace o „tusa la 5” in locul unei lovituri de pedeapsa, sperand ca maul-ul penetrant le va aduce eseul victoriei.
Nimeni nu poate stii daca Owen Farrell ar fi transformat, dar avand in vedere precizia sa dovedita pana atunci, era foarte probabil ca Anglia ar fi egalat.
Dupa cum s-a vazut, insa, planul nu le-a reusit, galezii aparandu-se foarte bine si fortand chiar un turnover decisiv.
Cat a fost aceasta decizie a capitanului echipei rezultatul increderii in fortele proprii sau al unui acces de aroganta, numai englezii stiu.
Cert este faptul ca, dupa aceasta neasteptata infrangere, Anglia trebuie sa invinga Australia.
Ceea ce nu va fi deloc usor.
FOTO: telegraph.co.uk
Eugen Cionga (Toronto)
