.png)
Dupa cum era de asteptat, Anglia a invins fara probleme Italia, 47-17 pe Twickenham, asa incat interesul celei de-a doua etape a actualei editii a Turneului s-a concentrat asupra meciurilor Irlanda-Franta si, respectiv, Scotia –Tara Galilor.
Irlanda-Franta 18-11(12-6).
Banuiesc ca, in perspectiva viitoarelor partide pe care fiecare dintre aceste doua echipe le va sustine cu Anglia – Irlanda, pe 1 martie, iar Franta, pe 21 martie – ambele formatii vor trebui sa traga invatamintele necesare dupa partida de pe Aviva Stadium.
Pentru ca, in cazul in care irlandezii si francezii vor repeta, impotriva englezilor, jocul etalat la Dublin, atunci nu cred ca ei vor avea vreo sansa de izbanda in meciul cu echipa condusa de Chris Robshaw.
Irlanda a castigat gratie preciziei lui Johnny Sexton – revenit dupa o pauza de trei luni din cauza seriei de comotii suferite anul trecut – care a transformat cinci lovituri de pedeapsa (celelate trei puncte fiind aduse de Ian Madigan), precum si organizarii defensive etalate, in special, in ultimele minute ale partidei.
Nu se poate spune ca victoria irlandezilor nu a fost meritata, ei au dominat si au controlat, in general, jocul – cu exceptia ultimelor 15- 20 de minute – exploatand la maximum greselile si indisciplina francezilor.
Maniera in care au castigat, insa, nu ii poate multumi pentru ca victoria lor se datoreaza in mare masura, tocmai erorilor si inexactitatilor adversarilor. Sigur, unele dintre greselile oaspetilor au fost rezultatul presiunii exercitate de catre gazde, dar nu trebuie uitat faptul ca irlandezii nu au reusit sa inscrie niciun eseu.
Singura ocazie clara de eseu s-a inregistrat in minutul 55, cand Johnny Sexton a ales, neinspirat, sa atace la interior, pasandu-i lui Jared Payne – neo-zeelandezul naturalizat care acum reprezinta Irlanda – in loc sa profite de avantajul numeric (doi contra unul) de pe aripa stanga.
Apararea a blocat sarjele oaspetilor, irlandezii primind un singur eseu in minutul 70, atunci cand evoluau in 14 jucatori din cauza cartonasului galben acordat taloneurului Rory Best pentru o piedica asupra lui Thierry Dusautoir.
Evident, Joe Schmidt si jucatorii sai au tot dreptul sa se bucure de victoria obtinuta – nu este niciodata usor sa invingi Franta – dar, in acelasi timp, stiu foarte bine ca pentru a-si pastra titlul cucerit anul trecut, echipa trebuie sa joace mult mai bine decat a facut-o la Dublin.
Nivelul eficientei ofensive trebuie sa creasca in mod considerabil, faptul ca nu au reusit sa marcheze niciun eseu reprezentand un motiv de ingrijorare in perspectiva derbyului cu Anglia.
De partea celalalta, problema francezilor a fost ca ei au inceput sa joace, cu adevarat, de-abia in ultimele 20 minute ale meciului. Cautand, parca prea mult, sa impuna o superioritate fizica prin folosirea puternicului Mathieu Bastareaud pentru a „sparge” axa centrala a defensivei irlandeze, „Cocosii” au neglijat sa isi puna in valoare finetea si forta combinativa a liniei de treisferturi.
Schimbarea, in minutul 50, a intregii linii intai, Debaty-Kayser-Atonio inlocuindu-i pe Ben Arous-Guirado-Slimani, precum si introducerile lui Remy Lamerat, Morgan Parra si Romain Taofifenua, au avut, in cele din urma, o influenta pozitiva asupra jocului echipei Frantei.
Dintr-o data, francezii si-au recapatat energia ofensiva, capacitatea de a construi si de a combina, alternand, cu rapiditate, directiile de atac.
La o asemenea faza, petrecuta in minutul 70, in care ambii pilieri, Vincent Debaty si Uini Atonio, au avut un rol preponderent, Romain Taofifenua a marcat singurul eseu al meciului, dupa o actiune debordanta care s-a desfasurat pe toata latimea terenului.
Adevarat, irlandezii erau in inferioritate numerica din cauza eliminarii lui Rory Best, dar eseul a fost rezultatul unor faze de atac coerente si foarte bine construite.
Ca si gazdele lor, si oaspetii au avut parte de o eliminare, Pascal Pape primind cartonasul galben pentru lovirea cu genunchiul a lui Jamie Heaslip.
Franta a fortat in finalul meciului, dar irlandezii au reusit sa reziste si sa mentina avantajul de 7 puncte.
Ori de cate ori urmaresc echipa Frantei, ma intreb – sunt sigur, impreuna cu atatia si atatia iubitori ai rugbyului – cand va reveni celebrul „French flair”?
De acord, „Les Bleus” trebuie sa se adapteze jocului modern, care se caracterizeaza prin pragmatism si prin accentuarea, in mod exacerbat, dupa parerea mea, a dimensiunii fizice.
Dar, chiar si in aceste conditii, nu cred ca este imposibil ca „Les Tricolores” sa revina la stilul creativ, plin de inspiratie si fantezie care a daruit rugbyului mondial fler-ul „Made in France” intruchipat de Blanco, Codorniou, Lagisquet, Sella et co.
Scotia-Tara Galilor 23-26 (10-16)
Meciul de pe Murrayfield avea o miza importanta pentru ambele echipe avand in vedere faptul ca ele soseau dupa infrangerile suferite in prima etapa a Turneului.
Tara Galilor fusese surclasata de Anglia, chiar la Cardiff, in timp ce Scotia pierduse la Paris – dupa un meci foarte strans – in fata Frantei.
Galezii au invins, greu, dar au invins. Victoria era necesara pentru Warren Gatland si echipa sa, considerand cosmarul de saptamana trecuta provocat de esecul in fata Angliei.
In ciuda succesului obtinut la Edinburgh, victoria nu poate ascunde lipsa de autoritate a oaspetilor in a-si impune stilul de joc si a-si domina adversarul. Galezii au fost vulnerabili in tuse (au pierdut trei baloane pe repunerea proprie), inaintarea a fost pusa in dificultate in gramezile ordonate, iar uneori, jocul de picior a fost imprecis.
Defensiva galeza a rezistat in cateva faze „fierbinti”, necedand in fata presiunii crescande a gazdelor, dar este adevarat ca a beneficiat si de inexactitatile ofensivei scotiene, care a irosit cateva ocazii favorabile.
Pe de alta parte, perechea de centri Jamie Roberts-Jonathan Davies a fost mult, mult mai combativa si eficienta decat in meciul cu Anglia, ceea ce a reprezentat, dupa parerea mea, aspectul pozitiv care i-a bucurat, cu siguranta, pe Gatland si colegii sai. De asemenea, merita remarcata maniera in care oaspetii au inscris cele doua eseuri.
Rhys Webb a marcat primul eseu in urma unui contraatac pe care chiar el l-a lansat la mijlocul terenului si pe care l-a incheiat fructificand pasa decisiva a lui Liam Williams.
Jonathan Davies a inscris cel de-al doilea eseu, perforand, cu prea mare usurinta, „perdeaua” defensiva scotiana.
In privinta Scotiei, este limpede faptul ca sub bagheta lui Vern Cotter, echipa „Ciulinilor” continua sa progreseze; progresul este, insa, lent si deosebit de frustrant pentru antrenor si jucatori, deopotriva.
Este frustrant deoarece progresul, oricat de evident ar fi, trebuie confirmat si de rezultatul de pe tabela de scor. Ori Scotia, in ciuda faptului ca a jucat bine in primele doua meciuri ale Turneului, le-a pierdut pe amandoua.
In partida de debut, cu Franta, la Paris, scotienii au evoluat la un nivel neasteptat, etaland un joc ofensiv, organizat, nu s-au lasat dominati in gramezile ordonate, au marcat singurul eseu al meciului, inchizand portile terenului de tinta in fata gazdelor, dar au fost invinsi de cele cinci lovituri de pedeapsa transformate de Camille Lopez.
In meciul cu Tara Galilor, ei au repetat performanta de pe Stade de France, etaland un stil deschis, foarte ofensiv. Asta era de asteptat pentru ca Scotia nu este o echipa care sa caute sa domine in plan fizic, asa incat ea trebuie sa compenseze prin viteza si varietatea jocului ofensiv.
Vern Cotter, fiind un produs al scolii neo-zeelandeze – nu poate decat sa incurajeze un asemenea stil de joc. Asa incat nu a fost o surpriza sa-l vedem pe fundasul Stuart Hogg lansand acel contraatac fulminant, in minutul zece, la capatul caruia a marcat primul eseul al Scotiei si al meciului.
Un progres evident a demonstrat si gramada, care a confirmat evolutia buna de la Paris, inaintasii punandu-si in dificultate adversarii directi, atat in fazele fixe cat si in joc deschis.
Progresul de ansamblu al echipei Scotiei se reflecta, indeosebi, in echilibrul existent intre gramada si linia de treisferturi, ceea ce constituie marele castig dobandit sub conducerea lui Vern Cotter.
Faza din minutul 30, cand scotienii au castigat balonul in tusa si au realizat un superb mol penetrant, care a avansat aproape 30 de metri (!) confirmand progresul realizat de Richie Gray si colegii sai, combinata cu superbul contraatac din minutul 74, lansat de Sam Hidalgo-Clyne si continuat de Mark Bennett, a demonstrat vizibila imbunatatire a volumului de joc inregistrata de la sosirea antrenorului neo-zeelandez.
In meciul de pe Murrayfield, arbitrul neo-zeelandez Glenn Jackson a avut cateva decizii discutabile dintre care una – cea din minutul 74, cand a anulat eseul lui Bennett – ar fi putut influenta in mod decisiv scorul final. A parut ca decizia sa s-a datorat unui „inainte” comis in faza precedenta culcarii balonului in but, dar reluarea video nu a fost foarte clara in acest sens.
Lasand controversele deoparte, meciul urmator al scotienilor – impotriva Italiei – capata o importanta cruciala pentru actuala campanie in cadrul Turneului.
Greig Laidlaw si ai sai sunt condamnati sa castige, deoarece progresul etalat in primele doua partide, pierdute la scoruri foarte stranse, trebuie confirmat printr-o victorie care devine, astfel, absolut necesara.
Eugen Cionga
Toronto
