Romania-Georgia: Deceptia unui esec

De la bun inceput, as vrea sa incep printr-o declaratie foarte sincera: Respect jucatorii si antrenorii echipei noastre, respect munca, straduintele si sudoarea risipita pe gazon si in sala de forta.

Respect sacrificiile pe care acesti jucatori le-au facut si le fac, dincolo de portile stadioanelor, pentru a juca sub culorile echipei tarii lor.

In acelasi timp, vreau sa cred ca acest grup are maturitatea si intelepciunea de a accepta parerile critice si opiniile celor din afara anturajului echipei.

In spiritul acestui respect imi permit sa scriu randurile care urmeaza.

Evolutia „Stejarilor” in partida cu Georgia a fost absolut deceptionanta.

Ceea ce doare cel mai mult nu este atat infrangerea suferita (desi faptul ca pierdem de ceva vreme, in mod regulat, in fata Georgiei, nu este deloc placut), cat maniera in care a jucat echipa. Pentru ca profunzimea si intensitatea deceptiei au fost provocate nu de scorul de pe tabela de marcaj, ci tocmai de maniera in care fost pierdut acest meci.

As vrea sa fiu bine inteles:
Nu imi arog calitatea de ”profesor” in ale rugby-ului – departe de mine un asemenea gand – dar impresia mea, la sfarsitul acestui meci, a fost ca echipa noastra s-a aflat in pozitia unui elev care s-a prezentat nepregatit la examen.

Nu cred ca exagerez si comit o nedreptate fata de „Stejari” afirmand ca o analiza rapida a meciului, fara disecarea lui in fata aparatului video, nu ar putea identifica, cu toata bunavointa, un singur aspect sau sector al jocului in care echipa noastra sa fi reusit sa se impuna.

Cu exceptia secventelor de atac din minutele 53-56, incheiate cu penalizarea inaintasilor nostri pentru „balon tinut la sol”, „Stejarii” nu au fost capabili sa exercite o suficienta presiune ofensiva care sa puna in dificultate apararea georgienilor.

Lipsita de energie ofensiva – au existat doar firave si razlete intentii ofensive – echipa noastra a etalat un joc lipsit de structura, a parut vlaguita si incapabila sa construiasca o platforma solida care sa-i permita sa lanseze faze coerente de atac.

Nici in cele cateva minute de superioritate numerica, „Tricolorii” nu au reusit sa isi domine rivalii din Est.

Meciul a scos in evidenta gama limitata a mijloacelor de exprimare – tehnice si tactice – in teren, al carei rezultat principal a fost ilustrat de neputinta colectiva de a depasi linia avantajului si de a destabiliza defensiva adversa.

In acest context, imi ingadui sa scot in evidenta cateva aspecte care mi se par fundamentale si care au influentat, intr-un mod semnificativ, jocul echipei:

In primul rand, evolutia mediocra a perechii de mijlocasi.

Nicio echipa care are dorinta si ambitia de a evolua in arenele rugby-ului mondial alaturi de „marile puteri” ale acestui sport nu poate face fata la acest nivel fara o pereche de mijlocasi capabila sa dirijeze jocul echipei.

In meciul de pe „Arcul de Triumf”, ceea ce trebuia sa fie „centrul de comanda” al echipei a fost departe de standardul international, etaland un joc inert, lipsit de clarviziune, varietate si „punch” ofensiv.

Este limpede ca una dintre problemele cruciale ale domnului Howells si ale colegilor sai este sa gaseasca o formula adecvata a perechii de mijlocasi capabila sa conduca jocul echipei.

In al doilea rand, tusa a constituit o surpriza neplacuta provocand o adanca dezamagire.

Imprecizia aruncarilor si lipsa de sincronizare taloneur – prinzatori a dus la pierderea baloanelor pe repunerea proprie, ceea ce a avut ca efect irosirea unor promitatoare faze de atac in „22”-ul advers si chiar la 5 metri de butul georgienilor.

Neputinta de a castiga si de a pastra posesia balonului i-a lipsit pe jucatorii nostri de prilejul de a mentine presiunea asupra georgienilor.

In al treilea rand, aceasta partida a relevat o suferinta cronica a echipei nationale si anume: dependenta de forta fizica a gramezii.
Sigur, ne simtim bine cand gramada noastra castiga eseuri de penalizare.

Desigur, fiecare echipa este indreptatita sa isi construiasca tactica de joc bazandu-se pe punctele sale „tari”.

Dar, in cazul echipei noastre, eseurile de penalizare si forta fizica a gramezii nu rezolva problema varietatii si creativitatii jocului echipei.

Ce solutii alegi atunci cand ai in fata o gramada foarte solida, cum a fost cea a gruzinilor si cum vor fi cele ale adversarelor noastre de la Cupa Mondiala?

Loviturile de picior, executate, de multe ori, sub presiune, nu sunt solutia potrivita pentru simplul motiv ca nu fac altceva decat sa conduca la pierderea posesiei balonului si, in mod implicit, sa ofere adversarilor posibilitatea de a contraataca.

Echipa noastra trebuie sa isi dovedeasca valorea si capacitatea de a face fata la nivel international tocmai in asemenea meciuri decisive, cum a fost cel cu Georgia.

Astfel de meciuri cu adversari puternici vor permite realizarea unei evaluari reale a nivelului la care se afla selectionata „tricolora”.

Fara a minimaliza nivelul si eforturile Portugaliei, Spaniei, Belgiei, Germaniei sau Rusiei, nu cu aceste echipe ar trebui sa ne comparam daca vrem sa progresam cu adevarat.

Deceptia si nemultumirea generate de acest meci au fost accentuate si de sentimentul ca Georgia a castigat fara sa forteze, fara sa fie jenata si fara sa fie pusa in dificultate de riposta echipei noastre.

Echipa antrenata de Milton Haig a fost, fara indoiala, mai buna, a castigat pe merit, gratie unui joc pragmatic, dar fara a realiza faze exceptionale.

In meciul de la Bucuresti, am vazut o echipa a Romaniei fara repere clare in teren, etaland un joc confuz si lipsita de capacitatea de a-si impune stilul de joc si de a exercita presiunea necesara pentru a-si destabiliza adversarii.

Nu cred ca aceasta este adevarata imagine a echipei nationale.

Si inchei asa cum am inceput acest articol.

Respect jucatorii si antrenorii echipei noastre, respect munca, straduintele si sudoarea risipita pe gazon si in sala de forta.

Respect sacrificiile pe care acesti jucatori le-au facut si le fac, dincolo de portile stadioanelor, pentru a juca sub culorile echipei tarii lor.

Mai sunt sase luni pana la inceperea Cupei Mondiale si vreau sa cred ca acest grup are puterea de a se autoanaliza, precum si maturitatea si intelepciunea de a accepta parerile critice si opiniile celor din afara anturajului echipei.

Si mai ales, vreau sa cred ca, in urma esecurilor cu Rusia si Georgia, aceasta echipa are forta de a reactiona asa cum isi doresc si se asteapta fidelii sai suporteri.

Pentru ca acesti suporteri, uniti sub arcul loialitatii care leaga atatea generatii de iubitori ai rugby-ului romanesc, merita mult mai mult decat ceea ce „Stejarii” le-au oferit in meciul cu Georgia.

Eugen Cionga
Toronto