.png)
Noua Zeelanda a castigat si cel de-al doilea test impotriva Australiei, All Blacks invingandu-i pe Wallabies, 27-16 (15-6), pe Westpac Stadium, la Wellington. Drept urmare, Cupa Lordului Bledisloe va ramane, pentru inca un an, in Aotearoa.
Meciul de la Wellington a semanat – intr-o oarecare masura – cu cel disputat cu o saptamana in urma, la Sydney. Si nu ma refer, in primul rand, la scorul care, de aceasta data, a fost mai strans: 27-16 fata de 47-29.
Ma refer la calitatea executiei si la capacitatea de a exploata orice ocazie, oricat de firava ar parea in faza incipienta, de a inscrie incercari. Nu sunt singurele explicatii ale victoriei neo-zeelandezilor; dar, parerea mea este ca diferenta in meciul de pe Westpac Stadium, s-a facut, in special, la nivelul acestor doua aspecte fundamentale ale jocului.
Si imi permit sa dau doua exemple legate de eseurile marcate de Ben Smith:
La primul eseu, aripa neo-zeelandeza a marcat in urma unei faze pornite de la un „up and under” lansat de Israel Dagg, balonul fiind recuperat de Kieran Read dupa o impecisa lovitura de picior a fundasului Jesse Mogg; „demi”-ul Aaron Smith a deschis pe stanga, iar cand Brodie Retallick a fost placat, Smith a schimbat, cu rapiditate, directia atacului pe partea dreapta; a urmat o rapida succesiune de pase Conrad Smith-Julian Savea-Israel Dagg-Steven Luatua-Ben Smith, eseu!
Ceea ce as vrea sa subliniez in aceasta, aparent, simpla insiruire de pase, este momentul pasei lui Savea catre Dagg: cand Savea a simtit ca adversarul sau direct James O’Connor isi pregatea placajul, asupra sa sau a lui Dagg, Savea a intarziat, doar pentru o fractiune de secunda in plus, pasa catre Dagg, atragandu-l si mai mult pe O’Connor catre el.
In momentul in care O’Connor l-a placat pe Savea, balonul zbura,deja, catre mainile lui Dagg; James O’Connor fusese, practic, eliminat din dispozitivul defensiv australian, neo-zeelandezii dobandind, in acest mod, avantaj numeric, Dagg-Luatua-Smith impotriva lui Mogg si Genia. Acea fractiune de secunda in plus, adaugata de Savea executiei pasei sale a produs superioritatea numerica, ingaduindu-i lui Ben Smith sa sprinteze catre but.
Cel de-al doilea eseu a pornit intr-o maniera asemanatoare. Dupa ratarea de catre Tom Taylor a unei lovituri de pedeapsa, Matt Toomua a repus, printr-o lovitura de picior inalta, balonul din „22”, Kieran Read l-a recuperat, Israel Dagg a lansat obisnuitul, de-acum, „up and under”, iar Ben Mowen a ratat receptionarea balonului, cedand, astfel, posesia neo-zeelandezilor. Acestia au atacat sustinut, Ma Nonu a trecut linia avantajului, Aaron Smith i-a pasat lui Steven Luatua care a patruns decisiv printre Ben Alexander si Scott Fardy, a scapat, cu usurinta, de Jesse Mogg, fiind placat, apoi, de James O’Connor.
Detaliul care a decis, in opinia mea, eseul care a urmat, s-a petrecut chiar in faza placajului lui O’Connor. Placat fiind, Luatua, aflat, izolat, la sol, a lasat balonul din maini, s-a ridicat imediat in picioare si doar atunci a cules balonul de pe gazon. Totul in cateva fractiuni de secunde!
Daca Luatua ar fi pastrat balonul in brate in secundele cand se afla la pamant, el ar fi fost sanctionat de catre arbitru deoarece regulamentul prevede ca jucatorul care este placat trebuie sa elibereze balonul cand se afla la sol. Reactia rapida a flanker-ului neo-zeelandez a asigurat continuitatea actiunii si a ingaduit coechipierilor sai, sositi in sprijinul sau, sa controleze posesia balonului, care a circulat, apoi, de la Andrew Hore la Sam Whitelock, Conrad Smith, Israel Dagg, Ben Smith, eseu la colt!
Iata doua detalii care au avut, dupa parerea mea, o importanta cruciala in finalizarea, cu succes, a doua faze de atac foarte bine construite. Faze care s-au caracterizat, inainte de toate, printr-o splendida fluiditate si continuitate a actiunilor respective.
Reactiile lui Savea si Luatua au constituit, probabil, rezultatul combinatiei dintre instinct si tehnica individuala, dar, indiferent de natura lor, ele reflecta calitatea ridicata a executiei procedeelor tehnice de baza.
Desigur, aceste detalii nu reprezinta singurele explicatii ale succesului Noii-Zeelande.
Un alt aspect major l-a constituit evolutia gramezii in fazele fixe. Tony Woodcock, care, in acest meci, a sarbatorit selectia All Blacks cu numarul 100, si colegii sai de linie, Andrew Hore si Owen Franks, i-au dominat pe adversarii lor din linia intai, inaintarea neo-zeelandeza reusind sa castige doua baloane pe introducerea lui Will Genia si dovedindu-se superioara in gramezile ordonate. Dupa cum si tusa a functionat mult mai bine decat la Sydney, Sam Whitelock castigand trei baloane pe repunerile lui Stephen Moore.
In ceea ce ii priveste pe australieni, ei au jucat mai bine decat la Sydney, dar nu au reusit sa concretizeze in puncte fazele periculoase pe care le-au creat. „Wallabies” au atacat, in valuri, chiar din primul minut, au exercitat o presiune continua in primele 10 minute ale meciului si s-au aflat foarte aproape de eseu. Faza din minutul 6, in care Stephen Moore a parut sa fi culcat balonul in but, a fost discutabila.
Arbitrul sud-african Jaco Peyper a decis ca nu a fost necesar sa solicite reluarea video, acordand o lovitura de pedeapsa australienilor. Fiind o faza de eseu, cred ca Jaco Peyper ar fi trebuit sa se consulte cu arbitrul responsabil cu analiza video, pentru ca tocmai acesta este rostul tehnologiei video: a clarifica fazele discutabile.
Reluarea video nu a fost foarte clara, mi s-a parut ca Stephen Moore a culcat balonul pe linia butului; in acelasi timp, nu este foarte limpede daca a pastrat contactul ferm cu balonul si daca nu a efectuat, cumva, o „dubla miscare” inaintea culcarii balonului.
Australienii au realizat alte doua faze extrem de periculoase.
In minutul 23, Christian Leali’ifano a „spintecat” defensiva gazdelor, si doar placajul salvator al lui Aaron Smith a impiedicat eseul ce parea iminent.
In minutul 45, James O’Connor a realizat o superba cursa de aproape 60 de metri, depasindu-i pe Kieran Read si Aaron Smith, fiind placat de Tom Taylor, la cativa metri de but. In faza urmatoare, Michael Hooper a ales sa sarjeze direct prin zidul defensiv All Black, cand Ben Mowen si James O’Connor erau liberi in stanga sa, avand, poate, sanse mai bune de a concretiza.
Un alt aspect care merita sa fie scos in evidenta este evolutia jucatorilor de marca ai „Cangurilor”. Si ma refer, in primul rand, la Will Genia.
In ciuda faptului ca a fost eclipsat de Aaron Smith in cele doua teste – mai ales in cel de la Wellington – , Genia ramane, in opinia mea, cel mai bun mijlocas la gramada din lume si, in acelasi timp, cel mai influent jucator al selectionatei „Wallabies”. Meciurile din aceasta vara, insa, cele cu „Lions” si cele doua teste cu Noua Zeelanda au aratat ca el nu se afla, totusi, in cea mai buna forma, evolutia de pe Westpac Stadium constituind o veritabila deceptie. Marii jucatori au si ei momentele lor dificile, dar poseda capacitatea de a reveni la cel mai inalt nivel.
In meciul de la Wellington, trei dintre loviturile sale de picior au fost blocate, ceea ce este neobisnuit pentru un jucator de calibrul sau. In general, jocul sau a fost sters, fara autoritatea obisnuita, fara „exploziile” obisnuite, fara sclipirile care prindeau pe picior gresit defensiva adversa.
Apoi, Adam Ashley-Cooper, un centru penetrant si incisiv, a avut si el o evolutie modesta, nereusind sa puna in pericol defensiva adversa. La fel, si James O”Connor, cu exceptia cursei din minutul 45.
Israel Folau, vedeta rugby-ului in XIII, are calitati indiscutabile care nu au fost puse in valoare de linia de treisferturi australiana. El a inscris singurul eseu al echipei sale, interceptand pasa lui Ma Nonu, in rest, insa, nu a participat la nicio alta faza interesanta.
De asemenea, Jesse Mogg a dovedit o forma mediocra, jocul sau de picior, atat de eficient pentru Brumbies in turneul Super Rugby, lasand mult de dorit.
Actuala selectionata All Blacks este o combinatie de veterani si tineri jucatori, iar rezultatul a fost, pana acum, extrem de convingator. Cele doua meciuri din Rugby Championship au demonstrat resursele selectiei de care beneficiaza Steve Hansen si colegii sai, cel mai bun exemplu constituindu-l postul de „uvertura”.
Dan Carter s-a accidentat inaintea inceperii turneului. Drept urmare, Aaron Cruden a fost titular la Sydney, fiind inlocuit de Beauden Barrett dupa accidentarea suferita spre sfarsitul meciului, Ghinionul a facut ca si Barrett sa se accidenteze in acelasi meci!
Asa incat, la Wellington, pe postul de „uvertura” a debutat Tom Taylor. Prin urmare, All Blacks au folosit un al patrulea mijlocas la deschidere, un debutant, intr-un meci extrem de important si, iata, jocul lor nu a avut deloc de suferit.
In schimb, Australia pare o echipa in tranzitie de la „era Deans” la „era McKenzie”. „Wallabies” par a fi o echipa in cautarea stabilitatii, a eficientei si, mai ales, a reperelor.
Ramane de vazut daca le va gasi in aceasta editie a turneului Rugby Championship.
Eugen Cionga
Toronto
foto: abc.net.au
