In primul test, disputat la Brisbane, „Leii” britanici au invins Australia, 23-21, dar in cel de-al doilea, care a avut loc la Melbourne, „Cangurii” si-au luat revansa invingand cu 16 -15.
Primul meci-test: Lions-Wallabies 23-21. Noroc pentru „Lions”? Ghinion pentru „Wallabies”?
Raspunsurile sunt, cu siguranta, diferite, ele depinzand de tabara careia ii apartine cel intrebat. Testul de la Brisbane nu a fost un test memorabil, dar a fost o inclestare dura, un meci plin de tensiune, de suspans si care, inainte de orice, va ramane in amintirea suporterilor prin punctul culminant atins chiar in finalul meciului.
In ultimul minut al partidei, la scorul de 21-23, Kurtley Beale a beneficiat de o lovitura de pedeapsa a carei transformare ar fi adus victoria echipei sale. Pozitia era extrem de favorabila – in axa centrala, la aproximativ 48 m de but – dar, din nefericire pentru el si pentru o intreaga natiune imbracata in tricouri aurii, Beale a alunecat in momentul lovirii balonului, ratand complet transformarea!
Un imens sentiment de usurare in tabara „Leilor”, un imens sentiment de deceptie in tabara „Cangurilor”.
Lasand la o parte dramatismul ultimului minut, daca ar fi sa caracterizam, pe scurt, acest meci, doua ar fi, dupa parerea mea, aspectele cele mai semnificative: intensitatea inclestarii fizice si realizarile individuale ale aripilor de treisferturi.
Pe plan fizic, infruntarea din teren a fost extrem de dura, brutala pe alocuri, presarata cu placaje nemiloase si cu sarje care au izbit necontenit, cu mai mult sau mai putin succes, in zidurile celor doua aparari; nu au existat perioade de tatonare pentru a vedea ce intentii are echipa adversa, ambele formatii cautand , de la inceput, sa-si impuna superioritatea fizica sau, mai precis, sa nu se lase covarsita de superioritatea fizica a adversarului.
Iar lista accidentarilor confirma ferocitatea inclestarii: Christian Leali’ifano, Berrick Barnes, Pat McCabe, Digby Ioane, Adam Ashley-Cooper, Paul O’Connell au simtit, din plin, efectele ciocnirilor de pe gazonul stadionului Suncorp din Brisbane. Din pacate, Barnes, McCabe, Ioane si O’Connell au suferit accidentari serioase, ei devenind indisponibili pentru restul meciurilor.
In privinta „treisferturilor”, Israel Folau a marcat doua eseuri, in timp ce galezii George North si Alex Cuthbert, au inscris, fiecare, cate un eseu, incununand, astfel, o evolutie absolut remarcabila a aripilor!
Israel Folau este, probabil, mai putin cunoscut in Europa, dar reprezinta o figura aparte in peisajul sportului australian. Una dintre marile vedete ale rugby-ului in XIII, care a detinut, in ultimii ani, un rol principal in „batalia” dintre New South Wales si Queensland, cunoscuta sub numele de „State of Origin” – evenimentul suprem al rugby-ului in XIII australian – el a parasit Rugby League pentru a trece la Australian Footbal League (Australian Rules Football, „fotbalul australian”), semnand un contract de patru ani cu clubul Greater Western Sydney.
Anul trecut, insa, dupa doi ani petrecuti in AFL, ani care au insemnat o experienta nu tocmai reusita, Folau a renuntat la contractul – foarte avantajos de altfel – cu clubul din Sydney. El nu s-a intors, insa, la „XIII”, in ciuda unei oferte serioase din partea echipei Parramatta Eels, ci a trecut Rubiconul rugby-ului, indreptandu-se catre „ XV”, convins fiind de catre Michael Cheika, antrenorul formatiei Waratahs.
Debutul lui Folau in aceasta serie a fost, fara indoiala, spectaculos! Doua eseuri marcate intr-un meci-test cu selectionata „Lions” reprezinta o performanta deosebita, mai ales pentru un proaspat recrut al rugby-ului in „XV”. Calitatile atletice deosebite (1,93 m, 103 Kg) combinate cu un talent indiscutabil, dovedit in rugby-ul in XIII, pot face din Israel Folau un jucator de mare clasa in rugby-ul in XV.
Ramane de vazut in ce masura, calitatile native si instinctul sau rugbystic, demonstrate la „XIII” se vor implini si in rugby-ul in „XV”, evolutia sa de la Brisbane oferind mari sperante antrenorilor, coechipierilor si suporterilor sai.
Urmarind meciul de pe Suncorp Stadium, am avut senzatia ca, pe de o parte, Folau are capacitatea de a „exploda”, pur si simplu, in aceasta serie cu „Lions” devenind un factor care sa faca diferenta intre cele doua selectionate; pe de alta parte, insa, el poate etala doar sclipiri ce pot avea un efect de moment, in anumite faze si secvente ale meciului respectiv, dar care sa nu fie indeajuns pentru a confirma o dominare totala.
La randul sau, George North nu a ramas mai prejos, marcand eseul sau in urma unei remarcabile actiuni individuale. Puternica aripa galeza a recuperat balonul, in propriul teren, dupa o neinspirata si imprecisa lovitura de picior a lui Berrick Barnes, lansandu-se apoi intr-o cursa de-a lungul careia a scapat de placajele lui McCabe, O’Connor, Barnes si Genia, inscriind eseul care le-a ingaduit „Leilor” sa preia conducerea pe care nu aveau sa o mai cedeze pana la sfarsitul meciului.
Pacat de gestul nesportiv fata de Genia, in momentul sprintului final, un gest care nu apartine rugby-ului si care a umbrit splendida sa realizare.
„Lions” au fost fericiti, desigur, cu victoria din primul test, dar nu cred ca au putut fi multumiti cu evolutia lor de-a lungul intregii partide. In prima repriza, Sam Warburton si colegii sai au etalat un joc solid, atat in gramada cat si pe linia de treisferturi. Linia intai Corbisiero-Youngs-Jones si-a dominat rivala, iar Johnny Sexton s-a aratat inspirat la „uvertura”, conferind varietate jocului echipei sale, alterand atacurile la „mana” cu loviturile de urmarire si patrunderile individuale.
Jocul „Leilor” a scazut, insa, in intensitate si forta odata cu schimbarea liniei intai, in minutul 51( schimbarea s-a petrecut, parca, prea deverme), cand Adam Jones si Alex Corbisiero au fost inlocuiti de Dan Cole si Mako Vunipola. Usorul avantaj pe care il poseda inaintarea „Leilor”, atat fizic cat si psihologic (amintiti-va faza din minutul 8 al reprizei intai cand gramada australiana a fost impinsa, ingenuncheata si, drept urmare, penalizata), s-a evaporat, iar gramada „Cangurilor” a capatat curaj, dominand, de altfel, ultimele 10 minute ale partidei.
Din pacate pentru „Lions”, in contrast cu evolutia lui Johnny Sexton, Mike Phillips a avut o evolutie stearsa parand lipsit de creativitate, agresivitate si de forta de penetrare, atributele de baza care i-ar fi permis sa lanseze fazele de atac ale formatiei sale. Phillips a fost, insa, neinspirat si complet dominat de Genia, nereusind sa devina, niciun moment, „rampa” de lansare a ofensivei echipei sale.
Un alt motiv de ingrijorare l-a constituit, dupa parerea mea, scaderea nivelului de joc al „Leilor” in special in a doua jumatate a reprizei secunde. „Fortareata” oaspetilor a fost asediata de o echipa a carei linie de treisferturi fusese de-a dreptul decimata, fiind obligata sa foloseasca un mijlocas la gramada, Nick Phipps, pe postul de aripa si un flanker, Michael Hooper, pe postul de centru! Iar suprema umilinta, care ar fi putut avea urmari decisive in stabilirea rezultatului final, s-a petrecut in ultimul minut al partidei, atunci cand inaintarea oaspetilor a cedat in gramada ordonata, oferind, astfel, Australiei o lovitura de pedeapsa si lui Kurtley Beale sansa de a castiga meciul.
De cealalta parte, australienii au fost la un pas de a smulge victoria in ultimele secunde ale partidei, dar alunecarea lui Beale le-a rapit posibilitatea de a oferi suporterilor lor un final de meci triumfator.
Partida nu a inceput sub cele mai bune auspicii pentru „Canguri”, centrul Christian Leali’ifano suferind o comotie in urma incercarii de placaj asupra lui Jonathan Davies, el fiind inlocuit chiar in minutul 1. Considerand faptul ca Leali’ifano era desemnat ca transformeur-ul principal al echipei si avand in vedere ratarile(O’Connor si Beale) care au urmat, atunci se pare ca accidentarea centrului de la „Brumbies” a cantarit greu in stabilirea rezultatului final (calitatile sale de transformeur au fost etalate in cel de-al doilea test).
Spre ghinionul gazdelor, seria accidentarilor a continuat, decimand, pur si simplu, linia de treisferturi: Berrick Barnes si Pat McCabe au trebuit sa paraseasca terenul, in timp ce Digby Ioane si Ashley-Cooper au suferit si ei accidentari destul de serioase.
Australienii au incercat sa isi impuna stilul obisnuit, bazat pe un joc rapid si combinativ al liniei de treisferturi, presarat cu accelerarile si sprinturile lui Will Genia (care a demonstrat, inca o data, ca este cel mai valoros mijlocas la gramada al lumii), precum si pe mobilitatea flankerilor. Din nefericire pentru ei, James O’Connor a avut o evolutie slaba pe postul de „uvertura”, in plus, el ratand doua lovituri de pedeapsa si o transformare.
Dominata in prima repriza, inaintarea „Cangurilor” a revenit dupa pauza, preluand chiar initiativa in gramezile ordonate (dupa inlocuirile lui Alex Corbisiero si Adam Jones) si terminand in forta cu acea – faimoasa de acum – penalitate castigata in ultimul minut al meciului.
In lumea rugby-ului, exista impresia ca inaintarea australiana nu este – sa zicem – o specialista a gramezilor ordonate, ea reprezentand „calciiul lui Ahile” al selectionatei „Cangurilor”. Aceasta impresie persista mai cu seama de la testul cu Anglia din 2005, cand gramada australiana a fost, intr-adevar, „demolata” de catre Andrew Sheridan et Co., pilierii Al Baxter si Matt Dunning neputand termina partida.
De atunci,insa, a trecut ceva vreme, iar australienii au progresat foarte mult la nivelul gramezii, ajungand, in opinia mea, sa aiba in Benn Robinson unul dintre cei mai buni pilieri stanga din lume.
S-ar putea sa ma insel, dar cred ca gramada nu (mai) constituie punctul slab al Australiei, iar „Leii” nu au demonstrat o atat de clara superioritate in acest sector al jocului, incat gramada sa fie considerata factorul principal care sa decida soarta acestei serii.
Al doilea meci-test: Lions-Wallabies 15-16.
Testul de la Melbourne a facut parte din categoria meciurilor „do or die” pentru australieni. Condusi cu 1-0 in seria testelor, „Wallabies” nu aveau o alta optiune in afara victoriei. Ei trebuiau sa invinga. Si au invins.
Si acest meci a avut un final cu suspens, dar care nu a atins tensiunea si dramatismul testului de la Brisbane. Scenariul a fost asemanator, de aceasta data, „Lions” au fost cei care au beneficiat, in ultimele minute de o lovitura de pedeapsa, care transformata fiind le-ar fi adus victoria.
Distanta, insa, a fost prea mare, Leigh Halfpenny a incercat sa transforme, dar a esuat, iar Australia a castigat, 16-15, egaland scorul meciurilor-test: 1-1.
Dupa parerea mea, ceea ce a aratat, in mod pregnant, testul de la Melbourne a fost capacitatea Australiei de a reveni spectaculos, atunci cand este condusa, si de a castiga in ultimele minute ale partidei.
Franta este o alta echipa capabila de rasturnari spectaculoase, iar ispravile din meciurile cu Noua Zeelanda, din 1999 (mai ales) si 2007, constitue cele mai bune dovezi in sprijinul acestei afirmatii. In momentele sale de mare inspiratie ( si au existat cateva asemenea memorabile momente de-a lungul istoriei rugby-ului !), Franta poate rasturna orice rezultat. Adevarat, dar doar in momentele de mare inspiratie!
Diferenta dintre Australia si Franta este ca australienii dovedesc – nu stiu daca am gasit exprimarea cea mai potrivita – o anumita constanta in a castiga in finalul meciurilor. „Wallabies” nu au eleganta, fantezia si inspiratia „Cocosilor”, dar, in schimb, poseda o uluitoare perseverenta, indarjire si – as zice – putere de munca, ceea ce le ingaduie sa isi mentina adversarii sub presiune plasand lovitura decisiva in ultimele minute.
La Melbourne, au fost condusi cu 15-9, s-au aparat eroic blocand maul-urile oaspetilor, dar in ultimul sfert de ora au atacat, au atacat, au atacat, exercitand o presiune uriasa asupra defensivei „Leilor”, pasa lui O’Connor ingaduindu-i, in cele din urma, lui Ashley-Cooper sa strapunga „perdeaua” apararii oaspetilor si sa inscrie singurul eseu al meciului.
Eseul insa nu era suficient pentru victorie, Leali’ifano – revenit dupa K.O suferit in primul test – reusind o superba transformare dintr-o pozitie dificila.
„Leii” s-au aflat foarte aproape de a incheia socotelile pe Docklands Stadium (sau Etihad Stadium daca este sa folosim numele celui mai recent sponsor), dar reduta lor a cedat in final. Problema nu a fost, cred eu, faptul ca au cedat in final in fata presiunii australienilor; problema a fost ca nu au reusit sa se detaseze suficient de-a lungul primelor 70 de minute pentru a evita finalul dramatic de care au avut parte in ultimele 10 minute. Usor de scris, greu de facut!
In privinta gramezii, ei au inceput meciul de la Melbourne in aceeasi nota in care au terminat testul de la Brisbane, Mako Vunipola, de aceasta data titular, avand un inceput de meci de cosmar; dominat de Ben Alexander, pilierul lui Saracens a fost factorul destabilizator al gramezii „Leilor”, fiind penalizat de cateva ori in gramada ordonata. Vunipola si-a revenit, dar impresia pe care a produs-o a fost aceea ca el este, mai degraba, o rezerva de baza decat un titular de baza.
Adevarat, „Lions” au reusit o serie de maul-uri penetrante care au mentinut sub presiune defensiva „Cangurilor”, fara sa izbuteasca, insa, sa inscrie vreun eseu.
Scorul de 1-1 in seria meciurilor test este, probabil, echitabil, reflectand echilibrul dintre cele doua selectionate. Urmeaza acum cel de-al treilea test, testul decisiv de la Sydney.
Se spune ca apararea castiga meciurile. Se prea poate sa fie adevarat. Dar, pentru a triumfa la Sydney, fiecare dintre aceste doua echipe va avea nevoie, dincolo de siguranta si acuratetea defensiva, de o sclipire ofensiva, individuala sau colectiva, capabila sa faca diferenta intre infrangere si izbanda, intre agonie si extaz.
Eugen Cionga
Toronto
foto: lionsrugby.com
